tigri
Featured, International

Doi tigri, scăpați de la o grădina zoologică din Indonezia, au ucis un îngrijitor

Doi tigri au scăpat de la o grădină zoologică situată în provincia indonezia Kalimantanul de Vest, una dintre feline omorând un angajat care a încercat să le oprească, informează agenţia DPA care citează relatări publicate sâmbătă de media locale.

Cele două exemplare de tigru alb au reuşit să scape vineri de la Zinka Zoo din districtul Singkawang după ce o alunecare de teren declanşată de inundaţiile provocate de ploile torenţiale le-a deteriorat incinta, potrivit unui reprezentant al grădinii zoologice, Elka Surya.

“Alunecarea de teren a creat o gaură mare în incinta tigrilor, ceea ce le-a permis să scape”, a spus Elka, citat de agenţia de ştiri Antara.

Un angajat a încercat să oprească tigrii, însă a fost sfâşiat şi ucis, a precizat Elka.

Unul dintre tigri a fost împuşcat mortal sâmbătă dimineaţă, a relatat CNN Indonezia precizând că o echipă se află în căutarea celeilalte feline.

“Am folosit un tranchilizant, dar nu a funcţionat. L-am împuşcat pentru că ne-a fost teamă că se va îndrepta spre zone rezidenţiale”, a declarat postului citat directorul biroului local pentru conservare, Sadtata Noor Adirahmanta.


blank