Actualitate, Featured

Doi pacienţi externaţi de la Matei Balş, vindecaţi şi infectaţi

O situație gravă semnalată în repetate rânduri de epidemiologi a fost confirmată în cazul a doi buzoieni întorși din Italia, care au fost depistați pentru a doua oară cu COVID-19, după ce testele au ieșit negative de două ori. Cei doi pacienți au fost internați la „Matei Balș” și fuseseră declarați vindecați de autoritățile din România. După ce au părăsit spitalul și au fost plasați sub observație pentru încă 14 zile, cei doi bărbați, de 29 și, respectiv, 46 de ani, au ieșit pozitiv.

Potrivit Prefecturii Buzău, pe 6 aprilie 2020, conform recomandărilor de la externare, au fost recoltate probe de la doi pacienți care au fost externați în data de 26 martie 2020.

Externarea celor doi pacienți s-a facut în urma recoltării consecutive a două,în cazul primului pacient, respectiv trei probe, la al doilea pacient, ale căror rezultate au fost negative.

Rezultatul probelor recoltate pe 6 aprilie celor doi pacienți, a sosit pe 7 aprilie 2020 și a fost pozitiv.

Cei doi pacienți, unul de 46 de ani și celălalt de 29 de ani, după externare, s-au izolat împreună la același domiciliu, fără a avea alți contacți. Pacienții sunt asimptomatici și au fost internați la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat.

La nivelul județului Buzău, până miercuri, 08 aprilie 2020, au fost confirmate pozitiv cu COVID-19, 13 cazuri. Dintre acestea, 8 cazuri au fost externate din unități sanitare din București.

blank