Actualitate, Featured

Doi morti si un ranit intr-un tragic accident auto in Buzău

Doi bărbați au murit și unul este rănit grav, în timpul nopții de sâmbătă spre duminică, după ce mașina în care se aflau a lovit mai multe podiști și un copac, apoi a fost proiectată în curtea unui localnic din Grăjdana (Tisău), județul Buzău, informează Mediafax.

Potrivit Poliției Buzău, accidentul s-a produs după ce șoferul mașinii a pierdut controlul mașinii în timp ce se deplasa dinspre Buzău spre Hales.

„Ar fi pătruns pe sensul opus de mers și, după coliziunea cu mai multe podiști și un copac marginal, ar fi fost proiectat într-o curte. Cei 3 ocupanți ai autovehiculului sunt localnici cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto și al pasagerului dreapta față”, arată sursa citată.

Cel de-al treilea bărbat din mașină a fost transportat de urgență cu ambulanța către spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.

blank