Actualitate, Featured

Doi minori din Iași, dispăruți pe drumul dintre scoală și casă

Poliţiştii ieşeni caută doi minori, o fată de 12 ani şi un coleg al acesteia, care au plecat de la şcoală şi nu au mai ajuns la domiciliile lor, au informat, luni seara, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.

Poliţiştii ieşeni caută doi minori, o fată de 12 ani şi un coleg.”La data de 18 noiembrie, poliţiştii ieşeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, Coman Sofia Maria, de 12 de ani, din comuna Tomeşti a plecat de la o şcoala din municipiul Iaşi însoţită de un coleg şi nu au ajuns la domicilii.

Semnalmentele fetei: înălţime aproximativ 1,65 m, 65 kilograme, păr şaten, ochi căprui. La data plecării aceasta era îmbrăcată cu o bluză neagră cu mânecă lungă, geacă neagră de piele, trening bleumarin, fiind încălţată cu pantofi sport de culoare alb cu verde.

Semnalmentele băiatului: înălţime 1,55 m, atletic, ochi căprui, păr şaten scurt. La data plecării, acesta era îmbrăcat cu o bluză de trening de culoare gri, pantaloni trening negri şi era încălţat cu adidaşi negri, având asupra sa un ghiozdan verde-gri”, se menţionează într-un comunicat remis presei de IPJ Iaşi.

Poliţiştii îi roagă pe cei ce deţin informaţii care să ajute la găsirea minorilor să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la numărul de urgenţă 112.

blank