Featured, International

Doi frizeri, din Missouri, suspectați că ar fi infectat cu coronavirus 140 de persoane

Doi frizeri din statul american Missouri ar fi putut infecta cu coronavirus 140 de clienți, deoarece au lucrat timp de opt zile deși aveau simptome.

Unul dintre frizeri a expus 56 de clienți la infecție cu coronavirus, iar al doilea cel puțin 84 de clienți și șapte colegi de muncă, conform CNN.

Cei doi lucrau la același salon și au manifestat simptome, dar au continuat să vină la muncă. Momentan nu există detalii privind simptomele pe care le-au avut sau când le-a fost făcut testul de coronavirus.

Cazul subliniază pericolul transmiterii comunitare în Statele Unite după redeschiderea afacerilor de mici dimensiuni.
În cele aproximativ opt zile de muncă, cei doi stiliști au purtat măști sanitare.

„Sperăm ca datorită faptului că au purtat măști, să nu fi infectat alte persoane”, a spus Clay Coddard, directorul Departamentului de Stat din orașul Springfield-Greene.

Identificarea contacților a fost ușoară datorită agendelor de programări ținute de reprezentanții salonului.

De asemenea, în urma verificărilor, s-a descoperit că salonul respecta cu strictețe măsurile de igienă recomandate.

Peste 96.000 de persoane au murit în Statele Unite în urma infectării cu coronavirus. Bilanțul total al infectărilor a ajuns la 1,6 milioane.În statul Missouri au fost detectate aproximativ 12.000 de cazuri și 650 de decese.

 

 

blank