Economic, Featured

Doar 5% din producția de gaze din România revine micilor companii

Doar 5% procente dintr-una din cele mai importante bogăţii naturale ale României sunt exploatate de firme mici, cu acţionariat discret. printre ele, potrivit Ziarului financiar, una care se ocupă de jocuri de noroc şi pariuri, iar alta care e deţinută de directorul unei rafinării din Republica Moldova.

OMV Petrom, companie controlată de austriecii de la OMV, şi Romgaz, firma în care statul român, prin Ministerul Energiei, produc anual circa 95% din cantităţile extrase din România, după cum, arată datele furnizate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM). s-a întrebat care sunt celelalte companii ce îşi împart restul de 5% dintr-una dintre cele mai mari bogăţii ale României?

 

– Brent Exploration & Production SRL şi Brent Oil SRL sunt două companii deţinute de firma Pressing din Timişoara, administrată de Maria Valentina Tănase. Acţionarul lor, Pressing SRL, a avut anul trecut o cifră de afaceri zero şi pierderi de 1.243 lei. Mai mult, deşi deţine controlul asupra unor firme implicate în producţia de gaz natural, obiectul de activitate al Pressing SRL sunt activităţile de jocuri de noroc şi pariuri.

Totuşi, Brent Oil Exploration & Production a terminat anul trecut cu o cifră de afaceri de 4,9 milioane de lei şi un profit net de 0,8 milioane de lei, în timp ce la Brent Oil toţi indicatorii financiari de anul trecut au fost zero.

– Lotus Petrol SRL deţinută de firma H.V. Petrol, cu o cifră de afaceri zero, anul trecut, şi pierderi de peste 55.000 de lei. Un pachet foarte mic de acţiuni din Lotus Petrol SRL este deţinut de Vladislav Boghii, directorul rafinăriei Comrat din Republica Moldova şi al Arnăut Petrol, o firmă care face comerţ cu produse petroliere. Datele de la Ministerul Finanţelor arată că, anul trecut, Lotus Petrol SRL a avut o cifră de afaceri de 0,3 milioane de lei şi pierderi de 2 milioane de lei.

– Mihoc Oil SRL a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 8,8 milioane de lei şi un profit net de 0,1 milioane de lei. Firma este deţinută de Andreea Mihoc Firăstrău (32 de ani), persoană despre care nu există informaţii.

– Foraj Sonde Craiova, o cifră de afaceri de 127 de milioane de lei, cu un profit netde 7 milioane de lei, controlată de fraţii Cristescu. 

 
 

– Amromco Energy, companie deţinută de traderul elveţian Mercuria

– Hunt Oil, controlată de firma americană cu acelaşi nume.

– NIS Petrol îi are în spate pe ruşii de la Gazprom Neft. 

– Mazarine Energy, companie deţinută de colosul financiar american Carlyle.

”Redevenţa aferentă producţiei de gaze naturale din 2017 a fost în valoare de 641,2 milioane de lei (circa 141 de milioane de euro) şi a fost achitată“, au precizat reprezentan]ii ANRM. ”În Marea Neagră există o singură companie producătoare de gaze naturale, OMV Petrom.“

Circa 10% din producţia totală de gaze naturale a Romåniei provin din Marea Neagră. Potrivit estimărilor ZF, pentru această zonă, valoarea redevenţelor a fost de circa 14 milioane de euro. La nivelul anului 2025, producţia de gaze naturale ar putea ajunge la 10 miliarde de metri cubi.

Vezi prin ce magie va reuşi statul român să ridice valoarea redevenţelor la 1 miliard de dolari anual.

blank