Andrei Chiliman
Actualitate, Featured

DNA îl scapă pe Andrei Chiliman de dosarul în care fusese acuzat, alaturi de Vlad Moisescu, că ar fii primit 8 milioane de euro șpagă

Direcţia Naţională Anticorupţie a mai clasat un dosar important, în care fostul primar al Sectorului 1 al capitalei, Andrei Chiliman, şi alte trei persoane erau urmărite pentru presupuse comisioane în valoare de 8 milioane de euro.

DNA a clasat dosarul în care fostul primar PNL al Sectorului 1, Andrei Chiliman, era acuzat că ar fi primit comisioane în schimbul unor contracte privind reabilitarea termică a blocurilor, potrivit unui răspuns al DNA la solicitarea presei.

”La data de 16 decembrie 2020, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării, în conformitate cu prevederile art. 16, lit. a (“fapta nu există”) și c (”nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”) și din Codul de Procedură Penală. Considerentele pe care s-a întemeiat această soluție au avut la bază faptul că, în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au rezultat probe certe și suficiente pentru a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele pretins a fi săvârșite întrunesc condițiile de tipicitate ale infracțiunilor de corupție reținute inițial în sarcina inculpaților.

De asemenea, prin aceeași soluție s-a mai dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse anterior față de cele patru persoane menționate în comunicatul respectiv, disjungerea cauzei și constituirea unui nou dosar în vederea continuării cercetărilor cu privire la săvârșirea de către un om de afaceri a infracțiunii de evaziune fiscală”, a arătat DNA în răspunul pentru sursa citată.

Despre ce era vorba în dosarul lui Chiliman. Pe 18 iunie 2015, procurorii DNA Ploiești l-au reținut pe – atunci – primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, pentru acuzațiile de grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență.

A doua zi, DNA Ploiești i-a reținut și pe Vlad Moisescu – considerat de procurori drept lider al grupului infracțional organizat -, pe Ioana Costescu, consilieră a primarului Andrei Chiliman și pe Ion Brad, consilier local la Sectorul 1.

DNA îl acuzase pe Chiliman că cerea comisioane de 10-15% din valoarea contractelor
Cu toții erau acuzați că, din 2004, de la venirea lui Chiliman la primăria Sectorului 1, ar fi primit comisioane de 10-15% pentru acordarea de contracte

”Banii primiți de la reprezentanții societăților comerciale au fost împărțiți între suspecții Vlad Moisescu, Ioana Costescu și Brad Ion, inculpatul Chiliman Andrei și filiala unui partid politic, în următoarele procente: 30% inculpatul Chiliman Andrei; 15% Moisescu Vlad; 15% Ioana Costescu; 15% Brad Ion, 10% partidul respectiv – filiala sector 1 (…)

Concret, grupul infracțional a obținut de la reprezentanții a două societăți comerciale, beneficiare a unor contracte de lucrări publice (lucrări de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din sectorul 1 al municipiului București, inclusiv servicii de supraveghere a lucrărilor prin diriginți de șantier), sumele de 300.000 lei respectiv 38.481.488 lei.

Această din urmă sumă de bani a reprezentat un procent de 10% din plățile efectuate de către Primăria Sectorului I București către firma respectivă, în perioada 2007 – 2014, în baza contractelor încheiate cu instituția publică menționată”, arăta DNA în iunie 2015.

Cei 4 au fost reținuți de procurorii DNA Ploiești, dar Înalta Curte nu a emis mandat de arestare preventivă, ci doar control judiciar.

blank