Actualitate

DNA cere un nou aviz pentru reţinerea şi arestarea deputatului UDMR Marko Attila

Ofensiva DNA continua: Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kövesi, a cerut procurorului general al P.Î.C.C.J sesizarea Camerei Deputaților pentru încuviinţarea reținerii și arestării preventive a deputatului MARKO ATTILA GABOR, cu privire la săvârșirea a 3 infracțiuni de abuz în serviciu.

Marko AttilaÎn cursul anului 2008, inculpatul MARKO ATTILA GABOR, împreună cu ceilalți membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a emis în cazul a trei dosare, titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor și nici prevederile privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obținerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii și cesionarii drepturilor de despăgubire. DNA precizează în comunicat că anterior, Camera Deputaţilor a încuviinţat arestarea preventivă a lui Marko Attila Gabor pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, într-un alt dosar penal, faţă de care procurorii anticorupție au dispus disjungerea şi continuarea cercetărilor. „Din ansamblul activităţilor desfăşurate până în prezent, a rezultat că inculpatul se sustrage activităţilor de urmărire penală, părăsind teritoriul României. Cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală”, se mai arată în comunicatul DNA.

Deputatul UDMR MARKO ATTILA GABOR este nascut la 27 septembrie 1968 si este ales in circumscriptia electorala Covasna, colegiul uninominal 1.

blank