Featured

DNA a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Tăriceanu

Vicepreședintele Senatului, Alina Gorghiu (PNL), a spus într-o ședință a conducerii forului superior al Parlamentului că prelungirea timpului de studiu a documentelor în baza căruia DNA cere Senatului urmărirea penală a lui Călin Popescu Tăriceanu riscă să aducă un „conflict constituțional cu Parchetul”.

Redăm extrasul din Stenograma şedinţei Biroului permanent al Senatului din data de 19 decembrie 2018:

(…)

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu: Doar o suplimentare, dacă-mi permiteți, domnule președinte, legată de un raport de la Comisia juridică, speța fiind una care nu-mi face deloc plăcere s-o evoc, dar este legată de faptul că raportul în privința solicitării Parchetului pe speța dumneavoastră a întârziat, în opinia mea, nepermis de mult. Regulamentul Senatului, capitolul 2, secțiunea a 10-a privește membrii Guvernului și spune foarte limpede că cererea se dezbate de îndată în Biroul Senatului, că există un termen de maximum 5 zile pentru evaluarea cererii, un timp estimat pentru audierea senatorului și pentru raport. Și, pe baza acestei evaluări prealabile, Biroul permanent al Senatului trebuie să fixeze un termen de depunere a raportului, care nu poate fi mai mare de 14 zile. Gândițivă că s-a depășit termenul ăsta de aproape o lună, solicitarea venind pe 7 noiembrie, noi suntem astăzi în 19 decembrie. Deci avem cam o lună și o săptămână de când trenează această decizie și riscul, din punct de vedere tehnic, este să ne aflăm într-un conflict constituțional cu Parchetul. N-aș vrea să ajungem în nicio situație neplăcută, pentru că înțeleg că, din cauze care nu au nicio legătură cu dumneavoastră, conducerea Comisiei juridice amână – și nu înțeleg de ce – prezentarea raportului.

Și rugămintea era să punem pe ordinea de zi această solicitare și să dispunem prin votul Biroului permanent completarea ordinii de zi.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu: Voiam să vă aduc la cunoștință și dumneavoastră și tuturor colegilor membri ai Biroului permanent următorul lucru: la ședința la care s-a discutat termenul în care să se depună raportul sau, mai exact, solicitarea comisiei de prelungire a termenului de depunere a raportului eu nu am fost prezent, dar mi-am exprimat totala disponibilitate de a prezenta în plenul Senatului punctul meu de vedere, atunci când va fi organizată dezbaterea și se va solicita votul pe acest subiect. Deci îmi păstrez același punct de vedere, sunt gata oricând Biroul va decide să înscrie pe ordinea de zi discuția referitoare la această chestiune să mă prezint și să-mi spun punctul de vedere

Domnul Iulian-Claudiu Manda: În ședința din data de 10 decembrie – cred că eu conduceam ședința Biroului permanent – am stabilit, la solicitarea Comisiei juridice, prelungirea termenului cu încă 10 zile. Deci 10 și cu 10, dacă vorbim mai calendaristic, ar trebui ca mâine. Suntem în interiorul acestui timp de 10 zile. Nu știu ce am putea să dezbatem astăzi, 19, în ședința Biroului permanent. Sigur că luăm act de această sesizare, solicitare sau măcar declarație politică. Nu avem ce să introducem acum pe ordinea de zi. Motiv pentru care vă propun să mergem mai departe cu ordinea de zi aprobată.

(…)

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu: Dacă îmi permiteți să vă spun un singur lucru: orice spun eu din momentul ăsta poate fi reinterpretat, poate fi răstălmăcit ca o influențare din partea mea a derulării acestor proceduri. Așa că vă rog să mă excludeți din această discuție”.

Pe 7 noiembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Călin Popescu Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 – 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă

blank