Showbiz, Stiri

Divorţul dintre Bianca şi Victor, inevitabil?!

Bianca a declarat ce are de gând să facă, chiar înainte de nuntă

01-bianca-slav-01_856333453b

S-au căsătorit cu mare fast, au fost felicitaţi de către toţi cei care le sunt apropiaţi sau chiar de către fani, au fost şi sunt în centrul atenţiei, însă viitorul nu sună prea bine pentru cuplul Bianca – Victor Slav.

Această concluzie vine chiar din convingerile de viaţă ale Biancăi Drăguşanu, exprimate acum ceva vreme într-o emisiune tv. Imaginile în care roşcata apare alături de mama ei, difizate de emisiunea Wowbiz, dintr-o ediţie de arhivă, ar trebuie să îl pună pe gânduri pe Victor Slav.

Bianca vorbea la vremea respectivă despre viaţa ei, despre relaţiile pe care le-a avut, dar şi despre aşteptările şi ţelurile ei în viaţă. Printre altele, roşcata se exprima atunci şi despre căsătorie. „Mama mă sfătuieşte să nu mă mărit niciodată. Dar eu vreau să mă mărit cel puţin de două ori”, a fost declaraţia roşcatei, de la vremea respectivă, ocazie cu care şi-a deschis sufletul.

Iar dacă lucrurile stau aşa, iar Bianca a rămas cu aceeaşi dorinţă, mariajul cu Victor Slav pare să nu aibă un drum prea lung şi nici nu se întrevede un viitor foarte fericit pentru relaţie.

 

 

blank