Miniştri PNL vor demisiona din Guvernul Ponta

antonescu-ponta
De mult le-a pierit zambetul de pe fata liderilor USL

Conducerea PNL a adoptat, marţi seară, rezoluţia privind ieşirea liberalilor de la guvernare. Miniştrii liberali urmează să demisioneze din Guvernul Ponta. Liderii PNL au discutat, în şedinţa Delegaţiei Permanente, un proiect de rezoluţie în patru puncte privind ieşirea de la guvernare a PNL, în text fiind solicitată şi demisia premierului Victor Ponta.

Proiectul de rezoluţie dezbătut de conducerea PNL a prevăzut ieşirea de la guvernare, demisia în bloc a miniştrilor PNL şi a secretarilor de stat, solicitarea demisiei premierului Victor Ponta şi poziţia parlamentarilor liberali la momentul votului asupra noului Guvern Ponta.

De asemenea, proiectul a prevăzut şi libertatea aleşilor locali de a negocia majorităţi la nivelul consiliilor judeţene şi a consiliilor locale fără restricţii de la centru.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, înaintea şedinţei Delegaţiei Permanente a partidului, că situaţia din USL nu mai poate fi prelungită, el arătând că, „într-un fel sau altul”, i se va pune capăt în cursul serii.

Întrebat cum vede discuţiile dintre PSD şi UDMR pentru susţinerea Guvernului Ponta, Antonescu a precizat: „Aceste discuţii sunt vechi, vom discuta”.

„Lucrurile sunt totuşi clare de mai multă vreme. Noi am aşteptat, am aşteptat, până la urmă suntem unde eram acum două săptămâni”, a adăugat Antonescu.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a mai spus că l-a sunat pe Victor Ponta şi l-a întrebat dacă PSD este dispus la convocarea Camerelor pentru a se merge „pe formula stabilită”, iar premierul a răspuns negativ, liberalul precizând că, astfel, situaţia se va tranşa în şedinţa liderilor PNL.

Liberalul a spus că a văzut declaraţia şefului Guvernului şi a apreciat prestaţia mediatică a acestuia. Antonescu a caracterizat ieşirea premierului de la Guvern drept „teatrală”.

Klaus Iohannis a declarat, înainte de începerea şedinţei PNL, că declaraţiile lui Victor Ponta de marţi seară nu aduc nimic nou. Se referea la apelul adresat de Ponta liberarilor, în care cerea salvarea proiectului politic USL.