Directorul Spitalului Județean din Piatra Neamț, Silviu Verzea, și-a anunțat demisia din funcție, după ce în spațiul public au apărut imagini în care apar pacienți vârstnici care așteaptă în frig, să li se facă test pentru COVID-19. Președintele CJ Ionel Arsene a declarat că va discuta cu managerul.

Managerul Silviu Verzea nu a putut fi contactat, nici prefectul județului Neamț.

Contactat, Ionel Arsene a explicat faptul că va avea o discuție cu directorul Spitalului Județean, despre care spune că nu a greșit, numărul mare de cazuri de COVID-19 neputând fi estimat.

„O să am azi (joi – n.r.) o discuție cu domnul manager, domnul doctor Verzea. Nu și-a dat demisia. A anunțat disponibilitatea de a demisiona, că va prezenta, dacă este cazul, demisia președintelui Consiliului Județean și nu prefectului, care s-a dus la spital, pentru că prefectul nu are nicio calitate, spitalul fiind în subordinea CJ Neamț. Domnul director este medic militar, este unul dintre cei mai profesioniști manageri pe care i-am avut. A fost aglomerație, dar nu doar la noi. Eu am sunat la Iași și ei aveau 100 de oameni afară. Aici au fost 4 persoane, luni. Au fost câteva ore, în care respectând procedurile, nu puteau să îi bage pe unii până nu scoteau pe alții”, spune Ionel Arsene.

Arsene precizează că situația aglomerației în spitalele din zonă ar putea fi rezolvată prin deschiderea Spitalului de la Lețcani și face un nou apel la Guvern să permită acest lucru, pentru că în lupta cu pandemia, totul este imprevizibil.


Citeste si...
Medicul Virgil Musta explica ce spații închise sunt cele mai periculoase și cât trăiește coronavirusul în aer