Directorul general ANPC, Paul Anghel, a declarat, într-un interviu pentru Agerpres, că, pentru unii agenți economici de pe litoralul românesc, pandemia a fost o justificare a costurilor şi a serviciilor slabe, dar o binecuvântare pentru a mări preţurile.

„Practic, sunt aceleaşi servicii care lasă de dorit, în unele cazuri, deşi am avut tendinţa să cred că, după 10 ani în care românii au văzut aproape tot globul, vor fi mult mai exigenţi cu ce li se oferă, masa critică nu pare a fi atinsă. Din păcate, aş mai sintetiza: aceeaşi atitudine pro japcă, costuri nejustificate, personal nepregătit, extenuat şi irascibil, atitudine sfidătoare, patroni care nu înţeleg relaţia serviciu/cost/respect, prost gust generalizat, plastic peste tot. Nu suntem încă suficient de educaţi, din păcate, să nu stingem ţigara în nisip, îngropând-o ulterior discret rămânând «micul nostru secret». Capacul berii îl descoperim printre scoici, în nisip, cu orice alt rest/gunoi întregeşte tabloul de pe plajă.

Ce să vă spun despre atmosferă? Circ, bâlci, muzică de proastă calitate, ţipete, hăhăială, trotuare neterminate, străzi găurite, capace de canal pe post de jaloane, fructe expirate la preţ de trufandale, 80% din personal nu respectă nimic din ce ar trebui să reprezinte «bariera» anti-Covid. Ce să vă spun despre meniul general? Multă shaorma, bere la pet combinată cu porumb fiert şi hamsii expirate, meniu de la supermarket pe post de masă în oraş. Dacă vorbim de cum arată plajele, toate sunt pline de cioburi, capace de sticlă sau multe scoici. Dacă intri în mare, până la genunchi sunt alge. Poţi să îţi pierzi foarte uşor copilul în alge, mai ales dacă e copil mic. Nicăieri în lume nu am văzut atâtea alge ca la noi. Oare chiar nu pot fi strânse de pe plaje şi din apă aceste alge?

Evident, nu vreau să generalizez. Există şi excepţii. Îmi pare rău pentru cei care înţeleg ce înseamnă turismul, pentru cei care au muncit 30 de ani să dezvolte acest segment, pentru cei care au investit şi au depus eforturi enorme. Se pare că aceştia au rămas şi ei tot excepţii. Aş concluziona spunând că Litoralul 2020 în România, în vremea pandemiei, este o justificare continuă a costurilor şi a serviciilor slabe şi o binecuvântare pentru a mări preţurile. Mi-a spus cineva că educaţia ratată, pierdută, a unui popor în atâţia ani nu se poate schimba decât în timp, iar noi nici nu am început schimbarea”, a afirmat Paul Anghel.

Acesta susţine că de ani de zile comisarii ANPC amendează comercianţii care vând aceleaşi „porcării” în staţiunile de la Marea Neagră, multe dintre ele fiind produse alertate de state membre prin sistemul rapid de alertă – RAPEX, însă tot de ani de zile apar alţi comercianţi cu aceleaşi produse. În opinia sa, „răul trebuie oprit de la rădăcină”, ceea ce înseamnă ca toate containerele care vin din import cu astfel de produse să nu mai fie lăsate să intre în România.

Directorul general al ANPC a precizat că în acest an au fost primite de la consumatorii români aproape 48.000 de reclamaţii, mai mult de jumătate fiind întemeiate, dar au existat şi 1.371 de alerte de produse periculoase pe RAPEX.

Nu în ultimul rând, Anghel a subliniat că şi-ar dori să există echitate în familia instituţiilor de control din România, în condiţiile în care ANPC este la ora actuală „Cenuşăreasa” instituţiilor de control la nivel de salarizare, menţionând totodată şi deficitul masiv de personal pe partea de control.


Citeste si...
Amenzi de 500.000 de lei pentru neregulile alimentare de pe litoral

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.