Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Directorul Enel, Matteo Cassani, moarte suspectă după ce a căzut de pe clădirea instituţiei

Directorul general al Enel Energie şi Enel Energie Muntenia Matteo Cassani a murit, joi, după ce a căzut de pe clădirea instituţiei, de pe Bulevardul Ion Mihalache din Capitală.

enel_12132300_76179400_06707500

Anchetatorii nu exclud posibilitatea ca Matteo Cassani, care avea 42 de ani, să se fi aruncat de pe clădire.

Directorul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti, Alice Grasu, a declarat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că echipajul unei ambulanţe care se deplasa spre un alt incident a surprins căderea bărbatului de pe clădire.

Bărbatul nu a răspuns măsurilor de resuscitare.

Poliţişti de la Serviciul Omoruri şi criminalişti fac cercetare la faţa locului şi vor audia mai multe persoane în cadrul anchetei. Zona din faţa clădirii Enel a fost izolată, pentru ca anchetatorii să poată ridica probe.

Trupul neînsufleţit al lui Matteo Cassani va fi dus la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

blank