Ana Kraus, directoarea serviciului administrativ din Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu, a fost reţinută de procurorii DNA. În acelaşi caz, alţi patru angajaţi din instituţie au fost puşi sub control judiciar.
DNA a anunţat că procurorii au efectuat percheziţii în 11 locaţii situate în municipiul Sibiu, într-un dosar privind infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora, comise în perioada 2011 – 2015.

„Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2011 – 2015. În cursul zilei de 1 august, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 11 locaţii situate în municipiul Sibiu, dintre care una la sediul unei instituţii publice, iar restul la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane fizice”, se arată într-un comunicat al DNA.

Citeste si...  Franța a trecut la evacuarea migranților