ionut negoita
Featured, Sport

Dinamo RISCĂ să rămână fără stadionul din Ștefan cel Mare

Acționarul principal al echipei FC Dinamo, Ionuț Negoiță, a avut o întâlnire în cursul zilei de astăzi cu ministrul de Interne, Carmen Dan, iar la finalul acesteia a explicat că situația este una dificilă, iar echipa riscă să rămână fără stadionul din Ștefan cel Mare.

”Se tot aşteaptă să se realizeze o înţelegere între acel privat şi clubul Dinamo care reprezintă proprietatea statului, un privat care nu vrea să dea drept statului să construiască un stadion. Nu am luat legătură cu domnul Badea. Consider că Dinamo nu poate avea viitor fără a avea casă lui, nu neapărat proprietate, la care să plătim chirie, aşa cum o facem şi acum”, a declarat Ionuţ Negoiţă la finalul întâlnirii cu ministrul de interne.

Ionuţ Negoiţă şi Carmen Dan au discutat despre situaţia stadionului Dinamo, care ar trebui modernizat în perioada următoare în vederea organizării Campionatului European de Fotbal din 2020. Lucrările nu pot demara, însă, fiindcă stadionul este deţinut în coproprietate de AFCD (Asociaţia Fotbal Club Dinamo), controlată de omul de afaceri Nicolae Badea, şi CSDB (Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti), aflate în proprietatea Ministerului de Interne, iar cele două părţi nu au reuşit să ajungă la o înţelegere cu privire la ce se va întâmpla cu stadionul după renovare.

”Din ce am înţeles a venit o hârtie că <>. Mai pe româneşte, <>, ceea ce nimeni nu îşi asumă lucrul asta. E o aberaţie, e o inepţie ce se întâmplă, riscăm să nu se construiască stadion la Dinamo pentru că cineva are drept de folosinţă foarte dubios”, a mai spus Negoiţă.

De asemenea, acţionarul principal al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti a arătat că, deşi de mai bine de o lună a fost înaintată o plângere penală cu privire la posibile acte de corupţie în ceea ce priveşte modul în care Nicolae Badea a obţinut stadionul, până în prezent autorităţile nu ar fi demarat nicio anchetă.

”În condiţiile în care există o plângere penală de peste 30 de zile, dar nu s-a întâmplat nimic, nu există niciun semn de acolo. Începerea unei cercetări penale chiar şi in rem ar putea debloca situaţia, dar nu există niciun semn de acolo”, a spus Ionuţ Negoiţă, făcând referire la Direcţia Naţională Anticorupţie.

blank