Editorial, Stiri

Din culisele jurnalismului. Ratarea unui om de presa

Din culisele jurnalismului. Ratarea unui om de presa

blankRestart Romania”, dar “nu va temeti” caci noi stim cum sa te facem sa iti urasti propria viata. Esti incepator? Esti perfect in mafia media, o piesa de puzzle fara solutie, numit trafic de idei. Asa a inceput naruirea muntelui de vise a acestui om de presa, care nici macar nu iubea presa. Nu a cumparat vreodata in viata lui ziarul de la o taraba, trecea cu vederea peste scandalul lumii din simpla neincredere in jurnalisti, internetul il folosea doar pentru messenger si facebook, iar singurul jurnal de stiri pe care il asculta era cel de la 7 dimieata care facea combinatie perfecta cu cafeaua si tigarea. Insa pentru cafeaua neagra si pachetul de tigari omul nostru avea nevoie de bani, ca oricare muritor si supravietuitor in rutina cotidiana. Un job ales la intamplare avea sa ii arate minunata lume a jurnalismului. Printre calculatoare de neinteles,virgule, diacritice si disperarea marelui “NU STIU”, omul nostru a inteles ca de fapt iubeste lumea in care traieste. Puterea informatiei incepuse sa puna stapanire pe mintea sa. Cu un program de 8 ore, muncea de fapt 20. Vana stiri, le prelucra si le pregatea pentru prompterul care le facea ascultate de o intreaga lume, iar asta ii transmitea putere. Nu a durat mult pana omul nostru s-a inbolnavit de presa si s-a indragostit nebuneste de meseria lui.

Presa e un mare rahat acoperit de sclipici”, isi spuse cand primul, mare “NU” i s-a ivit in cale. A suferit, a plans si s-a trezit a doua zi de dimineata, calatorind cu acelasi metrou, ca in fiecare zi, catre scaunul sau din lumea lui jurnalistica. Abia la jumatatea drumului a realizat ca nu mai era asteptat.

 

Ca un copil capos si obsedat ca sentimentul de ingenunchere nu e pentru el, omul nostru de presa a dat ‘RESTART” vietii sale. Un alt scaun, o alta redactie, in acelasi context jurnalistic, pe mai putini bani, dar cu mai multa putere si hotatrare, omul nostru s-a inarmat, sa dezarmeze cu cunostinetele sale lumea informatiei. Chicotea ca un copil caruia ii dai o acadea de fiecare data cand primea cate o lauda. Ba mai mult, incepuse sa studieze in particular si sa citeasca din lumea presei pentru ca nimeni sa nu mai aiba tupeul sa ii spuna “noi aducem stirea exacta, tu nu esti in stare”. O tacere ciudata invaluia redactia in fiecare zi. Era ceva ciudat acolo. Puteai sa recunosti cu usurinta ploaia de zambete false, de cum intrai pe usa. Nu conta.Omul nostru de presa nu dorea sa stie ce e in culise, nu dorea sa vada mai mult decat ii era aratat. O banala tigare fumata in compania unui coleg de breasla avea sa il izbeasca de zidul adevarului. ‘Nu cred ca vei avea viitor aici.Eu sunt de aproape 3 luni si nu am semnat inca un contract. Muncesc degeaba, pe sperante doar”. Brusc, ceata se disipase si o panza de ganduri negre avea sa destepte omul nostru de presa. “Restart Romania”, dar la startul cursei stau niste copii pasionati si iubitori de presa, care gasesc mai de pret decat orice salariu, faptul ca mai “invata cate ceva” si ii ajuta sa se pregateasca pentru un viitor stralucit in presa. Omul nostru a inchis ochii, doritor sa fi visat doar urat si printre felii de cozonac si oua vopsite a pregatit, singur, jurnalul de seara din ziua Sfintelor Pasti. Oricum nu il astepta nimeni acasa. A doua zi, s-a trezit convins de un gand ucigator: ”Sunt o marioneta in mainile lor. Asta e manipulare”. S-a convins de asta in fata mitocaniei sefului sau,S.B, cu functie de director, care ii repeta, ca un robot stricat si fara a-l privi: ”Mai trebuie sa asteptam. Sa vedem cand putem semna contractul”. Redactia de stiri functiona pe baza de voluntari, cu obiective si promisiuni bine stabililite, care isi “vizitau” zilnic, mai mult de 8 ore, locul de munca. Ei au dat un ingenios si mafiot “RESTART”, iar omul nostru de presa, un trist AUT.

 

Nu foarte tarziu de la cele intamplate, intr-un pantalon maron si un tricou negru sters de atata purtat, omul nostru s-a prezentat la interviul celor ce indraznesc sa puna pe hartia de tipar, exact ceea ce gandesc. Nu mai vazuse pana atunci atata hotarare si pricepere jurnalistica. Marele DA, atat de indelung asteptat, a venit. I-au spus “indrazneste” si omul nostru de presa s-a pus pe treaba. 2 zile de studiu intens de politica externa, 2 zile de nesomn si hranindu-se doar cu cafea si tigari, aveau sa duca omul pe culmile jurnalisticii de succes. Mare i-a fost mandria cand numele sau s-a tiparit pentru prima data, negru pe alb, intr-o publicatie de taraba. ”Nu va temeti”, iar omul nostru nu s-a temut nici macar de asprul sef ,”fara sefie”, care ii corecta virgulele. A.P, cu o experienta de 6 luni in presa, era un om care acasa era supus la grele torturi de catre nevasta, iar la locul de munca “dadea pe afara” de nervozitate si isi incrunta sprancenele groase si inegale, doar atunci cand omul nostru de presa ii statea in cale. Seninatatea sefului a cunoscut-o printr-un apel telefonic venit chiar in momentul in care omul isi comandase pe 3 lei, ziarul in care numele sau statea falnic. ”Esti concediat”, a sunat atat de rece,inexplicabil si plin de incantare din gura acestui om. Se pare ca omul nostru de presa nu indeplinea conditiile de incadrare in profilul “pizdulicilor care sa stea in fata Parlamentului sau a “bunaciunilor care sa faca cu ochiul si sa scoata ceva informatii’, ori tiparul de “macho” care sa aiba tupeul sa isi puna pe cap bandaje inrosite de kechupsi sa se infiltreze in salonul de spital al lui Nastase.

 

Daca va intrebati ce face acum omul nostru de presa, nu as sti ce sa va raspund. A murit probabil, ori poate se ineaca in bautura si alcool pe “strada Ratarii”, ori poate a renascut din cenusa si a avut puterea sa scrie aceste randuri.

 

 

J.B.

blank