Actualitate, Stiri, Ultima Ora

DIICOT anchetează declaraţiile liderilor UDMR. Procurorii au început URMĂRIREA PENALĂ

Procurorii DIICOT au decis începerea urmăririi penale „in rem”  în cazul unor declaraţii făcute, sâmbără, la reuniunea UDMR în care s-a decis ieşirea de la guvernare, procurorii susţinând că au fost făcute afirmaţii „susceptibile de a întruni elementele infracţiunii prevăzute de art. 206 Cp săvârşită în condiţiile Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului”.

kelemen_hunor_18777600

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus la data de 15 decembrie, în temeiul art. 305 alin. 1 şi 2, începerea urmăririi penale „in rem” sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare prev. de art. 206 Cp săvârşită în condiţiile Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.

„Procurorii D.I.I.C.O.T s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în data de 13.12.2014 de la tribuna Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) al Uniunii Maghiare din România (UDMR) de la Târgu Mureş au fost făcute declaraţii susceptibile de a întruni elementele infracţiunii prevăzute de art. 206 Cp săvârşită în condiţiile Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului”, precizează sursa citată.

Primarul municipiului Sfântul Gheorghe, Antal Arpad, a declarat sâmbătă, de la tribuna Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) de la Târgu Mureş, că dacă premierul Victor Ponta nu îl va „instrui” pe prefectul de Covasna „să lase în pace maghiarii”, atunci în secuime s-ar putea întâmpla ce s-a întâmplat în martie 1990 la Târgu Mureş.

„Îl rog pe domnul Gyorgy Frunda să îşi roage şeful, prim-ministrul României, să îl instruiască pe prefectul de Covasna să îi lase în pace pe maghiari. Ce fac prefecţii, îl califică şi pe el. (…) Dacă nu, în secuime s-ar putea întâmpla ce s-a întâmplat la Târgu Mureş în 1990”, a spus Antal Arpad.

Tpt sâmbătă, preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), Kelemen Hunor, a declarat în deschiderea şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU), că maghiarii din România trebuie să continue pe calea pe care au urmat-o de 25 de ani şi că trebuie să-şi recupereze pământul natal.

‘Trebuie să continuăm pe această cale pas cu pas pentru a recupera pămânul natal. Această alianţă (UDMR – n.r.) a fost creată acum 25 de ani ca să lucreze pentru noi şi după 25 de ani e nevoie de această alianţă’, a menţionat, potrivit traducerii oficiale, Kelemen Hunor, în preambulul acordării distincţiei Bradul de Argint pentru 27 de membri ai UDMR, printre care s-a numărat şi Kelemen Hunor.

blank