Actualitate, Featured

Diaspora a trimis mai puțini bani în țară, din cauza pandemiei

Diaspora a trimis mai puțini bani în țară. Pandemia i-a afectat grav pe românii aflați la muncă în străinătate. Dacă anul trecut câștigau suficient cât să trimită și bani acasă, la familie, în acest an mulți abia dacă mai au cu ce trăi.

Sumele trimise din Italia, Spania, Germania și Franța rudelelor de acasă au scăzut chiar și la jumătate. Rămași fără un loc de muncă, unii au decis să se întoarcă în țară.

Pandemia i-a lăsat fără locuri de muncă

Diaspora a trimis mai puțini bani în țară, din cauza pandemiei

Ioan Morar a lucrat 16 ani pe șantierele din Marea Britanie. Acolo, lucrurile nu au mai mers deloc după ce a început pandemia, Așa că s-a întors acasă, în localitatea Racșa, din Țara Oașului.

Reporter: De cât timp sunteți acasă, de când v-ați întors?

Ioan Morar, fost muncitor în Marea Britanie: De vreo lună! Trei luni de zile nu muncești deloc, întreținere, tot ce să facem, asta e!

În toamnă, speră să-și găsească un nou loc de muncă în Londra. Până atunci, trăiește din economii.

Ioan Morar, fost muncitor în Marea Britanie: De muncit, toată lumea trebuie să muncească, asta este situația. Aici, vedeti, Parlamentul, ăștia, nu-și bat capul de români sa-i aducă înapoi.

La câteva case distanță locuiește Ioana. Și ea a muncit 13 ani în Anglia, la un hotel. Și s-a întors acasă de o lună.

Ioana Morar, fostă muncitoare în Marea Britanie: Cheltuielile acolo sunt foarte mari, chiriile, toate s-au urcat. Am mai trimis și acasă ceva. Acum, de când a început pandemia nu putem să zicem că am trimis, că ne-am îngrijit de zile negre, cum zice românul. Mai muncim pe aici, pe langă casă, ce mai avem.

Ioana este, totuși, norocoasă pentru că primește șomaj din străinătate. Majoritatea celor întorși acasă trăiesc de pe o zi pe alta.

Ionuț Malanca, consilier Racșa: Din totalul de 85% din cetățenii plecați în străinătate, în jur de 70% s-au întors acasă.

În primele cinci luni ale anului, românii au trimis în țară cu 15% mai puțini bani


În primele cinci luni ale anului, românii au trimis în țară cu 15% mai puțini bani comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Doar 1,166 miliarde de euro, potrivit datelor furnizate de Banca Națională a României.

Diaspora a trimis mai puțini bani în țară: Din martie, au început să trimită tot mai puțin. Dar, de când a început pandemia, apogeul s-a înregistrat în luna aprilie, când Diapsora a trimis cu 35% mai puțini bani ca anul trecut. Ceea ce înseamnă o pierdere semnificativă pentru economia românească. Abia în luna mai lucrurile s-au mai stabilizat.

Rămași fără locuri de muncă, românii care sunt în continuare în străinătate trăiesc acum din banii puși deoparte. Ilie este zugrav profesionist și abia mai găsește să muncească la ocazie, în Germania.

Reporter: Cum ați simțit această schimbare?

Diaspora a trimis mai puțini bani în țară, din cauza pandemiei

Ilie Stanca, român din Germania: Și pe mine, și pe firma mea. Nici acum nu are de lucru. Deși sunt mai bine de trei luni de zile. Trebuie să alergi pe colo, pe colo ca să găsești ceva. Toți cei care aveau 8, 9 ore oe zi, muncă normală, acum sunt la jumătate de normă. Și nici de chirie nu le ajung. E problemă mare și aici!

Daniela locuiește în Castellon și de mai bine de un deceniu muncește în agricultură.

Daniela Lumînăroiu, româncă in Spania: Eu, personal, nu muncesc. Am întrerupt munca de la data de 28 aprilie – 1 mai. Lucram la cules de portocale. Și alți conaționali dintre ai mei sunt în aceeași situație. Locurile de muncă au scăzut foarte mult.

Reporter: Și ce faceti acum, din ce trăiți?

Daniela Lumînăroiu, româncă in Spania: Până acum am avut un rest de șomaj. Și trăim din ce resurse financiare mai avem.

În ultimele trei luni, cel mai mult au fost afectați românii din Spania, Italia, Franța, Germania și Anglia. Din Spania, românii au trimis cei mai puțini bani în luna aprilie, cu 57% mai puțin ca anul trecut. În Italia, cu 43% mai puțin.

Și tot în aprilie, un record al sumelor care au fost transferate în țară au venit din partea românilor din Franța, aproape cu jumătate mai puțin ca în aprilie 2019.

Nici românii care muncesc în Germania nu au avut o situație financiară mai bună. Iar cei din Anglia par să o duca mai bine abia din luna mai.


blank