Dezvoltatorii vaccinului de la Pfizer promit că după vacinarea anti Covid-19 situația se va resimți semnificativ în vara lui 2021, iar viața ar trebui să revină la normal până în iarna viitoare

Prof. Ugur Sahin, cofondator al BioNTech, a declarat că iarna aceasta va fi în continuare grea, deoarece vaccinul nu va avea un impact mare asupra numărului de infectări.

Săptămâna trecută, BioNTech și dezvoltatorii Pfizer au declarat că o analiză preliminară a arătat că vaccinul lor are o eficacitate de peste 90%.

Aproximativ 43.000 de persoane au participat la studiile clinice.

Dezvoltar al vaccinui COVID-119 realizat de BioNTech: Când am putea reveni la normal
Într-un interviu pentru BBC, Prof. Sahin a declarat că este încrezător că vaccinul va reduce transmiterea virusului între oameni, dar va stopa și manifestarea simptomelor specifice în cazul unei persoane vaccinate.

De asemenea, acesta a transmis că vaccinul ar putea reduce la jumătate transmiterea, ceea ce ar avea un impact mare.

„Sunt foarte încrezător că transmiterea între oameni va fi redusă printr-un astfel de vaccin extrem de eficient – poate nu cu 90%, dar poate cu 50% – dar nu ar trebui să uităm că și asta ar putea duce la o reducere dramatică a răspândirii pandemiei”, a subliniat specialistul.

După ce Pfizer a făcut anunțul referitor la eficiența vaccinului, Sir John Bell, profesor de medicină la Universitatea Oxford, a preconizat că viața ar putea reveni la normal până în primăvară.

Cu toate acestea, profesorul Sahin a declarat că va dura mai mult.

Dacă totul ar continua să meargă bine, a subliniat acesta, vaccinul va începe să fie administrat la „sfârșitul acestui an, începutul anului viitor”.

Scopul a fost de a livra peste 300 de milioane de doze la nivel mondial până în luna aprilie a anului viitor, ceea ce „ne-ar permite abia să dăm startul în ceea ce privește impactul” (n.r. asupra ratei de infectare cu SARS-CoV-2).

Specialistul a punctat că impactul mai mare se va întâmpla mai târziu, adăugând: „Vara ne va ajuta, deoarece rata infecției va scădea vara și ceea ce este absolut esențial este că vom obține o rată ridicată de vaccinare până sau înainte de toamnă / iarnă anul viitor”.

La rândul său, profesorul Sahin a declarat că este esențial ca toate programele de imunizare să fie finalizate înainte de toamna viitoare.


Citeste si...
Dr Valeriu Gheorghiţă anunță că la cele 229 de centre de vaccinare s-au înscrie peste 340.000 de persoane