Actualitate, Featured

Dezvăluiri despre DNA și Laura Codruța Kovesi făcute de avocatul Elenei Udrea

Alexandru Chiciu, unul dintre primii procurori care au pus bazele Parchetului Anticorupție și a devenit, ulterior, un avocat de prestigiu, a vorbit despre DNA și Laura Codruța Kovesi. Alexandru Chiciu a fost îndepărtat din funcția de șef al Secţiei a II-a Penală a Parchetului Naţional Anticorupţie, după numirea Monicăi Macovei în funcția de ministru al Justiţiei, în timpul regimului lui Traian Băsescu.

Mai târziu, Alexandru Chiciu avea să fie angajat ca avocat de emblema regimului Băsescu: Elena Udrea.

Vorbim despre metodele DNA, despre dublul standard aplicat de procurorii anticorupţie şi despre cei care denunţă în instanţă de multe ori sub presiunile anchetatorilor. Avocatul Chiciu admite că „întotdeauna forţa tinde să îşi multiplice intensitatea, în orice domeniu, iar DNA reprezintă parte a forţei coercitive din stat.”

„Nu există liniaritate în activitatea nimănui, aşadar pot exista şi elemente ilegale în activitatea DNA. Este rolul instanţelor de judecată să aprecieze asupra acestui fapt. Au fost intens mediatizate decizii în care au fost declarate nelegale probatorii administrate în cursul urmăririi penale, proceduri de interceptare sau măsuri operative. Aceste decizii aparţin judecătorilor de cameră preliminară şi se referă la mult mai multe cauze decât acelea aflate în competenţa DNA. Nu este mai puţin adevărat, şi trebuie să admitem asta, statistic, majoritatea cauzelor trec de examenul de legalitate dat în faţa judecătorilor de cameră preliminară.”

„Există o tendinţă generală de a identifica şeful unei instituţii cu instituţia însăşi. Românii merg la Guvern să discute numai cu prim-ministrul, la Preşedinţie doar pentru a-l întâlni pe preşedinte, şi la DNA doar pentru a vorbi cu doamna Kovesi. Desigur, doamna Kovesi a reprezentat şi principala voce de comunicare a instituţiei, iată de ce s-a creat această identitate persoană-structură.

Pe de altă parte, există şi o parte bună în acest fapt: reuşita sau atacul s-au contabilizat pe Laura Kovesi. Procurorii operativi au fost protejaţi în acest mod, şeful structurii asumându-şi rolul de a prelua atacurile, uneori dure, dar inerente, asupra structurii. Este, dacă vreţi, în fişa postului de şef al unei asemenea structuri, iar doamna Kovesi a rezistat foarte bine.”

blank