Lorelai emoționat o țară întreagă după ce a interpretat, vineri seară, piesa “A million stars” a Luminiței Anghel la Românii au Talent. Publicul a stat în picioare pe întreaga durată a evoluţiei ei, iar juraţii au rămas fără cuvinte. Cel mai afectat a fost Florin Călinescu, cel care în urmă cu cinci ani şi-a pierdut unul dintre fii. I-au dat lacrimile şi nu a fost în stare să scoată nici un cuvânt. În culise Pavel Bartoş, tată a trei fetiţe, a exclamat: “Priviţi ce om fericit este! Nouă ne-a dat o lecţie”. După difuzarea ediției de vineri, Mihaela Rădulecu, cea care a trimis-o pe Lorelai Moșneguțu direct în semifinale, apăsând golden buzz-ul, a comentat, pe Twitter: “Îi mulțumim acestui copil care ne învață cu suflet deschis care-i adevărul despre viață, forță, mamă, talent. Acasă am plâns la liber. Grozav OM !… Învățăm să iubim viața, de fapt…”, a încheiat ea. Fetița a impresionat-o teribil și pe marea campioană a gimnasticii Nadia Comăneci. Aceasta a scris: “Lorelai Moșnegutu –. Just amazing”.
A venit în mijlocul scenei, şi-a scos unul câte unul balerinii roşii, s-a aşezat pe o pernă şi şi-a întins picioruşele scurte, de păpuşă, spre pianul din faţa ei. Ţine tălpile întinse ca balerinele şi apasă pe clape cu degetele răsfirate, ca şi când ar fi de la o mână. Sunetele dumnezeieşti îţi fac pielea de găină şi lacrimile îţi inundă ochii. Născută fără mâini, Lorelai Moşneguţu scrie, cântă la pian şi-şi trăieşte viaţa la fel ca un copil normal. De ce Doamne, i-ai dat atâta suferinţă unui copil?
Lorelai, pe numele său adevărat Alberta Moşneguţu (14 ani), a făcut o ţară întreagă să plângă, vineri seara, la emisiunea “Românii au talent”. Apariţia ei micuţă, dar plină de viaţă şi talent, a ridicat în picioare sala, iar juraţii au trecut-o direct în semifinalele concursului. S-a iţit aşa pe scenă, în lauri şi-n aplauze, fără mâini şi cu două jumătăţi de picioare.
Aşa s-a născut Alberta. Nu doar fără mâini, ci şi fără femur, jumătatea de sus a piciorului. Medicii nu au crezut că va trăi mai mult de câteva zile. Prea speriată, mama ei bună a abandonat-o în spital. Viorica Pârvan, asistent maternal, a văzut la televizor că o fetiţă fără mâini fusese abandonată la naştere la Maternitatea din Târgovişte.
A mers să-i facă o vizită şi la două luni a luat-o acasă. “Mama Vio” o creşte şi azi. Tot ea a învăţat-o să scrie cu picioarele. La şase luni i-a pus un creion între degetele de la picioare şi au început primele exerciţii. La 5 ani, când a început grădiniţa, ştia deja alfabetul. Femeia povesteşte că fetiţa nu a vorbit timp de trei ani şi nu a mers până la 4 ani, după cum precizează adevărul.ro. Acum are deja zece cărţi de poezii scrise de ea. Primei i-a dat un titlu sugestiv: “Zâmbet de înger”. Scrie cu pixul pe foaie într-o caligrafie perfectă, stând culcată pe o parte. Doar că n-o poate face prea mult cu talpa goală, fiindcă îi îngheaţă repede. “Şi nu pot scrie bine nici cu ciorapi. E ca şi cum ar scrie cineva cu mănuşi”, declara Alberta într-un interviu de acum patru ani.
Merge la o şcoală normală şi are numai note bune. Ştie să deschidă singură uşa, când cu nasul, când cu obrazul. În bancă nu se poate aşeza, e prea înaltă pentru ea. Stă pe un scăunel pliant din plastic adus de acasă, mic ca pentru păpuşi. Dar şi picioarele ei sunt mici. De aia nici nu poate să meargă prea mult, în cinci, zece minute oboseşte şi e musai să se aşeze. “Doamna învăţătoare îmi repetă mereu că eu nu sunt un copil handicapat, ci un copil normal cu nevoi speciale”, îşi nota Alberta, la 8 ani, în agenda ei personală. A câştigat zeci de premii la concursuri de muzică, poezie şi chiar pictură, este uimitor cum poate picta la fel de bine cum poate tasta la laptop. Totul cu degetele de la picioare!
În timpul ei liber se străduieşte s-o facă fericită pe Violeta, “sora” ei autistă. Şi ea a fost abandonată, dar a luat-o tot mama Viorica, s-o crească. A vrut o soră pentru Alberta. Violeta nu vorbeşte, scoate doar sunete nearticulate, dar Alberta o iubeşte oricum. Îi cântă, o mângâie. E îngerul păzitor al Violetei. Pentru că şi ea are un înger al ei, despre care vorbeşte deschis: “Am un înger al meu şi vorbim în gând. Are o voce groasă, bărbătească. Îmi cere să cânt şi spune că sunt una dintre vocile din corul de sus, din cer. De aceea am scris într-o poezie că eu sunt şi în cer, şi pe pământ”.