Actualitate, Featured

DEZVĂLUIRI BOMBĂ. Călin Popescu Tăriceanu a fost urmărit de DNA timp de 7 ani. A avut microfoane inclusiv în casă

 

Dezvăluiri bombă în dosarul lui Calin Popescu Tariceanu În casa actualului preşedinte al Senatului au fost plantate microfoane, iar timp de șapte ani, acesta a fost urmărit pas cu pas de DNA.
Anunţul şoc a fost făcut de avocatul lui Tăriceanu, scrie antena3.ro. „A fost interceptat în toate conversațiile. Asta arată o urmărire acerbă. În ciuda acestei supravegheri tehnice acerbe nu s-a reușit să se găsească nimic compromițător nici în dosarul Microsoft, nici în dosarul cu retrocedările. Tocmai de aceea am recurs la această jalnică înscenare numită mărturie mincinoasă. de altfel, domnul Tăriceanu a contestat la curtea supremă legalitatea interceptărilor în baza unei decizii a CCR și i-a fost respinsă.

Hotărârea ICCJ arată nevinovăția totală a clientului meu și dovada abuzului Parchetului. Procurorii au scris în solicitarea de interceptare că aveau suspiciuni rezonabile că domnul Tăriceanu a comis o infracțiune. Acele suspiciuni rezonabile nu aveau de fapt niciun suport”, a spus Dan Apostol, avocatul lui Tăriceanu.

blank