Featured, Politic

Dezastru la PNL după scorul rușionos din alegeri. Plouă cu DEMISII

Deși estimau aproape 30% în sondaje, PNL abia a reușit să treacă de 20% iar PSD a luat dublu și un pic. Acum, la PNL domnește liniștea și furia iar reprezentanții partidului sunt la un pas de a demisiona.

Deja se vorbește edsper demisia Alinei Gorghiu dar și a altora din conducere. Cristian Bușoi, liderul PNL București, secretarul general Ilie Bolojan, dar și strategul din această campanie, Gheorghe Falcă, toți sunt cu mandatele pe masă și își vor da demisiile.

Pe lîngă cei de la centru, liderii PNL din teritoriu sunt pregătiți să demisioneze. Mulți dintre ei au vrut să facă acest gest azi noapte, dar au fost opriți de către cei din conducerea centrală pentru că se considera că astfel ar fi demobilizat toți oamenii din secțiile de votare.

O întâlnire crucială pentru viitorul partidului va avea loc, astăzi, în Modrogan. Președintele Alina Gorghiu va chema liderii de filiale pentru a avea o discuție, dar îi va pune în fața faptului împlinit și le va explica că demisionează din funcția de lider al partidului.

În ciuda acestui val de demisii, conducerea PNL va rămâne interimară până la Congres, care este cerut cât mai rapid de toți liderii din partid. În aceste momente se discută despre un Congres organizat la începutul lunii ianuarie. Acest Congres va avea rolul să definitiveze fuziunea dintre vechiul PNL și vechiul PDL, prin alegerea unui președinte unic al marelui PNL.

blank