Economic, Featured

Dezastru financiar dacă nu deschidem restaurantele și hotelurile de la 15 iunie”, avertizează șeful ANAT

Întârzierea chiar și cu o săptămână a redeschiderii restaurantelor și a hotelurilor va fi o lovitură extrem de gravă pentru industria ospitalieră, susține președintele ANAT, Nicolae Demetriade. Declarația este făcută în contextul în care autoritățile vor să prelungească starea de alertă de la 15 iunie.

„Guvernanții ar trebui să înțeleagă că e așteptat cu nerăbdare momentul 15 iunie, întârzierea chiar cu o săptămână peste această dată ar genera o mare dezamăgire, iar pentru hoteluri, restaurante ar fi o lovitură extrem de gravă.

„S-au făcut costuri suplimentare pentru fiecare terasă”
Nu se mai poate aștepta în continuare. Toate măsurile au fost luate de hotelieri, de terase, de restaurante, se conformează cu toate restricțiile, s-au făcut costuri suplimentare pentru fiecare terasă, restaurant.

Am cerut Guvernului să nu mai așteptăm și să fim anunțați înainte, este foarte important ca repornirea să aibă loc cât mai curând.

În această situație când veniturile sunt mult limitate, trebuie să redăm încrederea clienților în măsurile luate în industrie”, a spus președintele ANAT jurnalistilor.

Potrivit lui Nicolae Demetriade, numărul mare de turiști prezenți la mare și la munte în acest weekend arată dorința turiștilor ca sezonul estival să fie redeschis.

„Nu mai putem să ținem oamenii. Mai mult, efectul asupra hotelierilor va fi dezastruos dacă nu reușim să deschidem sezonul la 15 iunie. Ne așteptăm ca redeschiderea să se facă gradual”, a adăugat Demetriade.

Nelu Tătaru: „15 iunie nu cred că va fi data la care să nu mai prelungim starea de alertă”
Ministrul Sănătății nu crede că avem șanse să renunțăm la starea de alertă în a treia fază de relaxare anunțată pe 15 iunie. Nelu Tătaru atrage atenția asupra faptului că previziunile indică o transmisie comunitară a coronavirusului pe tot parcursul verii.

„Până în 15 iunie încă suntem în stare de alertă, iar evoluția din aceste zile va decide, la nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prelungirea sau nu a stăriii de alertă. Dacă nu o să mai fie stare de alertă o să avem relaxare, deși mi-e greu să cred acest lucru. Ne trebuie o evaluare completă, iar 15 iunie nu cred că va fi data la care să nu mai prelungim starea de alertă, având în vedere și evoluția, focarele noi și faptul că încă avem o transmitere în comunitate”, a declarat Nelu Tătaru.

 

blank