Actualitate, Featured

Deținut evadat de o lună, prins de sătenii de la care fura mâncare

Bărbatul de 41 de ani care a evadat în urmă cu aproape o lună din secţia exterioară a Penitenciarului Ploieşti a fost prins, vineri, el fiind imobilizat, într-o primă fază, de cetăţeni. Bărbatul a terorizat localnicii, în perioada sărbătorilor pascale, furându-le mâncarea.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, citat de Agerpres, acel barbatploieşti, evadat pe nume Onorel Lupu a fost prins pe raza comunei Podenii Noi, el fiind imobilizat de către localnici şi preluat imediat de poliţiştii aflaţi în teren, care desfăşurau activităţi pentru căutarea şi prinderea acestuia.

Bărbatul condamnat definitiv la 3 ani de închisoare pentru furt calificat evadase în data de 18 aprilie din Secţia Exterioară Movila Vulpii, aparţinând Penitenciarului Ploieşti.

Cercetările sunt continuate în dosarul penal aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

 

blank