Featured, Showbiz

Detalii neștiute! Ce studii a terminat Inna, care a fost primul său job și ce tarif NEAȘTEPTAT percepe pentru un concert

Inna s-a născut pe data de 16 octombrie 1986 în orașul Mangalia. Dragostea pentru muzică a moștenit-o de la familia sa fiindcă bunicul, bunica și mama ei cântau la ocazii. Elena Alexandra Apostoleanu a decis să își pună numele de scenă „Inna” fiindcă în trecut, acesta era alintul ei de către bunic

A urmat cursurile liceului economic din Mangalia. După promovarea examenului de bacalaureat, Inna a urmat cursurile universităţii Ovidius în Constanţa, unde a absolvit Facultatea de Știinţe Politice.

Inna a avut parte şi de eşecuri. A participat la audiţiile pentru formaţia A.S.I.A, însă nu a fost aleasă. La finalul anului 2007, când lucra pentru o firmă de imobiliare, cântăreaţa i-a întâlnit pe membrii proiectului Play & Win. Grupul a susţinut-o şi astfel artista a început primele înregistrări pentru albumul său de debut.

Dacă doriţi ca artista să cânte la nunta voastră, trebuie să scoateţi din buzunar peste 20.000 de euro. De asemenea, artista cântă şi la evenimente private, iar tariful unui recital de 60 de minute este cuprins între 15.000 şi 20.000 de euro.

Pe 1 Decembrie, la Târgu Jiu, Inna va susţine un concert. Primarul a precizat că a negociat până la ultimul leu cu impresarii cântăreţe şi astfel, artista va primi în jur de 35 de mii de euro, conform Realitateadegorj.ro.

blank