Showbiz

Designerul Andreea Dogaru: ”Am slăbit 16 kg. Mai am doar 2 kg de slăbit și revin la greutatea mea”

Andreea Dogaru este o femeie și o mamă împlinită. A născut pe 5 ianuarie, iar fiul ei, Frederique Bogdan este un înger de copil. De când a devenit mamă, toată lumea se învârte în jurul fiului ei.

Designerul Andreea Dogaru a născut  la începutul anului, iar acum se bucură din plin de ”rolul de ”Mamă. ”Bebele este bine, crește cu o viteză amețitoare. Ne-am dori să nu dormim deloc numai să ne putem bucura cât mai mult de momentele acestea. A crescut 4 cm într-o lună. Este înalt ca tatăl său. Este bucuria familiei. Mama este îndrăgostită de el. Cred că este singurul care a reușit să o facă să muncească mai puțin, dacă până acum aveam discuții cu ea și eu și fratele meu că stă prea mult la firmă, că trebuie să muncească mai puțin, acum abia așteaptă să termine munca, să ajungă acasă la copil”, a declarat Andreea Dogaru.

Deși a trecut puțin peste o lună de la naștere, designerul a reușit să slăbească foarte mult. ”Eu sunt bine, operația arată extraordinar, nici nu îmi vine să cred, abia se mai vede. Bogdan glumește și spune că pot spune că am născut natural. Până acum, am slăbit 16 kg. Mai am doar 2 kg de slăbit și revin la greutatea mea.”, spune ea.

Despre bucuria de a fi mamă pentru prima dată, Andreea afirmă: ”Este un sentiment extraordinar, pe care nu ai cum să îl înțelegi până nu devii mamă. Înainte să nasc, i-am pregătit camera lui, de la mobilă până la accesorii de pereți, îmi doream să îl învăț să doarmă singur să nu fie dependent de mine, ținând cont și de job-ul meu, mă gândeam că o să îi fie mai ușor când voi fi plecată. Acum însă, copilul doarme cu noi în pat. Am încercat primele nopți să îl punem în pătuț însă când îl vedeam atât de mic ne părea rău de el. Acum dorm între băieții mei. Eu țin copilul în brațe, tatăl mă ține pe mine”.

”Avem mare noroc că nu se scoala noaptea, nu plânge. Este tare cuminte. De la orele 23.00 doarme până la 6 dimineața .

Singura problemă pe care o am este că tatăl lui, Bogdan, l-a învățat în brațe, atât de mult îl iubește, încât îl ține non-stop în brațe, iar copilul este deja, foarte greu și pe mine mă cam doare spatele. Însă, mă ajută Bogdan și mama, enorm. Nu știu ce mă făceam fără ei”, povestește designerul.

Andreea Dogaru a muncit până în ultima lună de sarcină, când și-a prezentat ultima colecție de modă, pe care a realizat-o în decembrie pentru Bucharest Fashion Week.

blank

blank