IT&C, Stiri, Ultima Ora

Descoperirea GERMANILOR care pune pe gânduri toată Europa

După ce SUA au luat foc la aflarea veştii că NSA înregistrează apelurile telefonice ale americanilor, situaţia s-a translatat şi pe vechiul continent. Şi asta după ce germanii au publicat un raport care demonstrează că hackerii pot asculta ORICE convorbire telefonică, pot vedea orice mesaj (chiar şi criptat) trimise de pe telefonul mobil.

descoperirea-germanilor-care-pune-pe-ganduri-toata-europa-oricine-poate-asculta-ce-vorbesti-la-288487

Cum poate fi posibil acest lucru?

Cercetatorii germani au descoperit un punct slab în securitatea pe reţeaua SS7 folosită de operatorii din lume pentru convorbiri, mesaje şi orice alt conţinut.

Reţeaua SS7 a fost construită în anii 80, înainte ca cineva să poată prevesti creşterea spectaculoasă a folosirii telefonului mobil.

Cercetatorii au descoperit două metode prin care hackerii pot asculta convorbirile. Una dintre acestea este ca hackerii să pună stăpânire asupra functiei „call forward”, şi să redirecţioneze convorbirile către telefonul hackerilor în timp real. Convorbirea ar merge ŞI la destinatarul corect, însă hackerii ar putea asculta convorbirea când are loc sau pot să o înregistreze.

A doua metodă este prin folosirea unei antene pentru a capta toate apelurile telefonice sau mesajele text. Acestea ar fi înregistrate de hackeri într-o bază de date.

blank