Featured, Life

Descoperire. Iată de ce se scufundă si revine la suprafată Marele rechin alb

Marele rechin alb se scufundă la o adâncime de 108 metri în ocean şi înoată înapoi la suprafaţă pentru a economisi energie atunci când vânează foci, potrivit unui studiu realizat de cercetători australieni şi internaţionali, relatează marţi dpa.

Aceste „strategii comportamentale” îi ajută pe Marele rechin alb să-şi maximizeze energia şi le permite să-şi crească şansele de a se întâlni cu focile care înoată rapid, conform studiului publicat în revista The Company of Biologists.

Studiul afirmă că metoda este aceea de „a sta şi a aştepta” prada să se apropie, mai degrabă decât să înoate rapid pe distanţe lungi pentru a vâna.

Rechinii au prezentat o serie de comportamente eficiente din punct de vedere al conservării energiei în fazele scufundării, urmate de urcări la suprafaţă. Comportamentul este mai eficient decât înotul orizontal de suprafaţă, care necesită mai multă energie, conform studiului.

Informaţiile despre rechinii albi adulţi, care măsoară 5 până la 6 metri lungime şi cântăresc peste 2 tone, au fost vagi, deoarece aceştia sunt greu de urmărit.

Studiul a fost realizat prin ataşarea de accelerometre şi camere video pe 10 exemplare de marele rechin alb pentru a se vedea modul în care îşi folosesc energia atunci când vânează foci în largul Insulelor Neptun, în sudul Australiei, pline de turişti dornici să facă scufundări pentru a observa prădători.

blank