Featured, Politic

Deputatul PSD, Aida Căruceru: mesajele instigatoare pentru europarlamentare

Deputatul PSD, Aida Căruceru, secretar al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi vicepreşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, susține că mesajele instigatoare ale campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare sufocă spațiul public.

„Campania electorală pentru alegerile europarlamentare nici nu a început şi deja mesajele instigatoare au început să sufoce spaţiul public. Cel mai grav aspect nu este, însă, că unele partide de Opoziţie au furat startul, nici măcar faptul că preşedintele României a început şi el campania electorală pentru prezidenţiale şi că se implică în mod activ în eforturile electorale ale Opoziţiei. Cel mai grav este faptul că reprezentanţii Opoziţiei fac declaraţii prin care anunţă că vor să destabilizeze, făţiş, ordinea constituţională în România. Să luăm drept exemplu cele mai recente declaraţii de război enunţate de către Rareş Bogdan, candidatul vedetă al Opoziţiei, susţinute, cum altfel, decât în cadrul unei emisiuni televizate: “Noi vom lua un scor istoric. Cel mai mare scor pe care l-a luat PNL vreodată va fi pe 26 seara. Dumneavoastră vă închipuiţi că noi, dacă ne ducem la 30-30+%, iar PSD scade la sub 25%, ne vom opri şi vom întreba «guvernaţi în continuare?» La revedere legitimitate, acasă! Vom cere alegeri anticipate. România nu mai poate sta sub guvernarea PSD”.

„Ce ne anunţă, practic, cunoscutul activist al micului ecran: Dacă PNL va lua un scor decent la alegerile europarlamentare, atunci partidul de Opoziţie va încerca să dărâme Guvernul PSD, învestit în urma votului direct al cetăţenilor de la alegerile parlamentare din decembrie 2016. Evident că nu există nicio legătură între votul pentru alegerile europarlamentare, care va avea loc în luna mai a acestui an, şi votul pentru majoritatea din Parlamentul României, în baza căruia un partid sau o coaliţie de partide propune un prim-ministru şi un cabinet de miniştri. Evident că este un gest anti-democratic să debarci un Guvern legitim în urma unor alegeri care nu au nimic în comun cu Parlamentul naţional. Dar aceste elemente ce ţin de Constituţie, de democraţie şi chiar de statul de drept pe care-l proclamă cu atâta patos reprezentanţii Opoziţiei, nu stau în calea unui exaltat precum Rareş Bogdan”, a declarat deputatul PSD Aida Căruceru.

„Deputatul PSD susţine în continuare: „Mi-aş dori tare mult ca aceste declaraţii să fie doar atât, nişte declaraţii, dar tare mă tem că ele sunt semnalul pentru începutul unui puci democratic în România, de la care reprezentanţii PNL, USR, preşedintele Iohannis, alături de protestatarii activişti pe care-i comandă în stradă, nu se vor da în lături.”

„În încheiere, deputatul PSD Aida Căruceru a transmis: „Această declaraţie politică este un semnal de alarmă şi un îndemn ca puciştii să se oprească din planul lor, pentru că românii, partenerii europeni şi chiar cei euro-atlantici nu vor tolera răsturnarea ordinii constituţionale.”

blank