Featured, Ultima Ora

Deputatul-mitralieră şi Cuc au semnat pentru ca angajatii unui serviciu de pază să poată folosi arme

Mai mulți aleși PSD printe care Deputatul-mitralieră şiRazvan Cuc au depus la Senat un proiect care dă posibilitatea personalului aflat în serviciul de pază a unităților teritoriale din subordinea Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Specială (ANRSPS) să folosească armamentul și muniția din dotare, în condițiile legii, conform Mediafax.

Deputatul-mitralieră şi Cuc au semnat pentru ca angajatii unui serviciu de pază să poată folosi arme

Propunerea legislativă vizează completarea Legii 82/1992 privind rezervele de stat. Astfel, după articolul 13 este propusă introducerea articolului 13¹.

„Pentru îndeplinirea atribuțiilor unităților teritoriale aubordonate Administrației Naționale a rezervelor de Stat și Probleme Speciale, instituție publică centrală din sistemul național de apărare, ordine publică, siguranță și securitate națională, personalul aflat în serviciul de pază este autorizat să dețină și să folosească armamentul și muniția din dotare în condițiile legislației în vigoare”, prevede completarea adusă articolului 13 al Legii.

Proiectul a fost inițiat de 14 parlamentari PSD și ALDE, printre care se numără deputatul PSD Cătălin Rădulescu,Deputatul-mitralieră ministrul Transporturilor Răzvan Cuc sau deputatul ALDE Daniel Olteanu.

„Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Specială (ANRSPS) reprezintă organul de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Ministerului Afacerilor Interne cu rol în administrarea rezervelor de stat și pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, parte componentă a securității naționale. (…) Deoarece ANRSPS nu are o reglementare de nivel primar, respectiv lege specială, care să reglementeze deținerea și utilizarea de armament este necesară reglementarea și pentru Administrația Națonală a Rezervelor de Stat și pentru Probleme Speciale a condițiilor de îndeplinire a atribuțiilor de pază a unităților teritoriale subordonate și folosirea în serviciul de pază a armamentului și muniției din dotare de personalul său. Astfel se impune completarea Legii nr. 82/1992 privind rezervele de stat-republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin care să se reglementeze expres posibilitatea ca, pentru îndeplinirea atribuțiilor unităților teritoriale subordonate ANRSPS, personalul aflat în serviciul de pază să fie autorizat să dețină și să folosească armamentul și muniția din dotare, în condițiile legislației în vigoare”, potrivit expunerii de motive a proiectului de act normativ.

Inițiatorii susțin că, din cauza nereglementării legislației, tentativele de furt din unitățile teritoriale pot conduce la declanșarea unor situații de urgență majoră.

„În prezent, paza unităților teritoriale este asigurată prin resurse proprii cu personal propriu care își desfășoară serviciul atât în posturi permanente (fixe și mobile) cât și temporare (mobile-numai pe timp de noapte și zilele nelucrătoare). Tentativele de furt sau furturile din unitățile teritoriale, în care sunt depozitate produse petroliere, pot conduce la declanșarea unor situații de urgență majoră (incendii de mari proporții, deversări masive de substanțe periculoase în mediul înconjurător) cu consecințe ce pot fi catastrofale în plan material și chiar uman”, conform sursei citate.

Proiectul prezintă și date despre infrastructura ANRSPS, inițiatorii precizând că în prezent, conform legii armamentul și muniția personalului de pază al instituției este asigurată, în mod gratuit, prin comodat de către structurile din poliție.

„Infrastructura obiectivelor speciale ale Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale este reprezentată de peste 2.000 bunuri imobile-construcții, aproximativ 100 km de conducte tehnologice subterane, 598 hectare de teren preponderent amplasat în zonă deluroasă (teren accidentat cu vegetație forestieră), un perimetru toal de cca. 60 kilometri, precum și de peste 400 bunuri mobile constând în mijloace de mobilitate specifice depozitării, încărcării, descărcării produselor și efectuării transporturilor. Potrivit art. 14 din HG nr. 1380/2009 privind înființarea, organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, «armamentul și muniția necesare dotării personalului de pază din cadrul unităților teritoriale subordonate se asigură, în mod gratuit, prin comodat, de către structurile de poliție»”, mai arată sursa menționată.

Proiectul legislativ a fost înregistrat la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.

blank