Featured, Politic

Deputații dezbat moțiunea împotriva ministrului Dezvoltării, cel care, nu se ție de ce, a rămas neanchetat, în ciuda motivelor evidente

Camera Deputaţilor a dezbătut, marţi, în sesiune extraordinară, moţiunea simplă împotriva ministrului Dezvoltării, amânată la începutul lunii iunie după ce Ion Ştefan a invocat motive de sănătate.

Ministrul Dezvoltării a venit în Parlament purtând, din nou, gulerul cervical, așa cum s-a întâmplat și în data de 9 iunie.

Ion Ştefan a susţinut că moţiunea depusă împotriva sa este compusă aproape integral din “invective şi calomnii”, afirmând că social-democraţii nu sunt interesaţi de proiectele ministerului.

“După ce am citit textul moţiunii simple depuse de PSD nu am găsit nicio critică despre mandatul meu. Aţi compus o moţiune aproape integral din invective şi calomnii. Nu vă voi răspunde pe acelaşi ton. Totuşi vă mulţumesc că îmi daţi ocazia să prezint Parlamentului munca mea din ultimele opt luni. (…) Din moţiunea simplă depusă de PSD reies câteva lucruri simple: social-democraţii nu sunt interesaţi de proiectele pe care Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei le implementează, nu sunt interesaţi că am deblocat programe pentru beneficiari publici, UAT-uri şi instituţii publice şi pentru antreprenori, de faptul că am evitat dezangajarea sau de faptul că guvernarea liberală a făcut în opt luni de mandat ceea ce ei nu au fost în stare ani la rând”, a spus Ion Ştefan, la dezbateri, potrivt Agerpres.

Ministrul a dat drept exemple începerea lucrărilor de reabilitarea a Cazinoului Constanţa şi semnarea celor trei contracte pentru spitalele regionale de la Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova.

“Mai reiese clar un lucru din moţiunea PSD: că toţi pesediştii au început să bâzâie după ce am pus capacul la borcanul cu miere din Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, cheltuirea fondurilor publice de către (…) sinecuri. Sunteţi supăraţi nevoie mare pentru că am scos la iveală matrapazlâcurile făcute ani la rândul de PSD în Ministerul Dezvoltării. (…) De asta sunteţi aşa vocali – că v-am scos la lumină combinaţiile şi că vi s-a oprit racordarea la banii publici, nu vă interesează proiectele primarilor, ale instituţiilor publice, ale antreprenorilor, nici de respectarea termenelor angajate de România la stadioane, de investiţiile pe care Ministerul Lucrărilor Publice, Dezoltării şi Administraţiei le-a făcut în timpul pandemiei în sistemul sanitar pe care l-aţi lăsat furibund”, a spus Ion Ştefan.

Ministrul a precizat că, de la începutul anului, ministerul, prin CNI, a emis ordin de începere pentru 142 de obiective.

El a acuzat PSD că a risipit banii din PNDL şi a arătat că, în mandatul său, plăţile prin acest program s-au făcut fără a se ţine cont de culoarea politică.

“A crescut viteza de încasare a banilor de către autorităţile locale. (…) Am crescut plăţile cu 30%”, a mai explicat Ion Ştefan.

De ce a fost amânată moțiunea simplă în 9 iunie

În 9 iunie, dezbaterea moţiunii simple ”Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte!” împotriva ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, a fost amânată de plenul Camerei Deputaţilor pentru că ministrul a reclamat probleme de sănătate. Moţiunea a fost doar citită.

Ministrul a venit atunci la Parlament purtând un guler cervical şi a anunţat că are o problemă serioasă la coloană.

”Acum vreo 10 zile eram în minister, la birou şi am avut o problemă serioasă, spun eu, o durere maximă în braţul drept, mi-a amorţit mâna complet şi a fost nevoie să merg la medic. Şi uite aşa, după mai multe zile de consultări şi discuţii cu medici am ajuns în situaţia în care mă vedeţi acum. Vorbim despre o situaţie la coloana vertebrală, ceva vertebre – C6-C7 tasate. Deocamdată, nu diagnosticul contează atât de mult, ci faptul că de 10 zile am luat atâtea pastile cât nu am luat toată viaţa cumulat. Medicii mi-au recomandat repaus, să continui tratamentul, am luat-o treptat pentru faptul că nu pot să fac prea multe, că durerea persistă”, spunea atunci Ion Ştefan.

În textul moţiunii simple depusă de PSD, ministrul Ştefan este acuzat de fals în acte publice, ”neanchetat încă de organele abilitate, din motive greu de înţeles”.

”Dacă marele dramaturg Ion Luca Caragiale ar fi trăit în zilele noastre, cu certitudine ar fi găsit în ministrul ”Grindă” o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru comediile sale în care a surprins atât de bine viciile, neputinţele, orgoliile şi aroganţa clasei politice din România. Prezenta moţiune simplă are drept scop evidenţierea celor mai importate aspecte negative care au marcat mandatul ministrului Ion Ştefan şi care constituie deja motive foarte puternice pentru demiterea sau demisia acestuia de la conducerea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei”, au arătat semnatarii moţiunii.

PSD susţine în moţiune că Ion Ştefan şi-a început mandatul ”cu un fals, de la care i se trage şi bine-cunoscuta poreclă de ministrul ”Grindă”; în mod ironic, ministrul a devenit mai cunoscut după porecla sa decât după numele său real”.

”În cazul domnului ”Grindă” este vorba de un fals clar în acte publice, neanchetat încă de instituţiile abilitate, din motive greu de înţeles. Chiar în acest moment, pe site-ul Camerei Deputaţilor, la pagina deputatului Ion Ştefan pot fi consultate două declaraţii de avere cu un conţinut contradictoriu, dar care poartă aceeaşi semnătură a domnului ministru. Două declaraţii, în care acesta declară, pentru acelaşi imobil din municipiul Focşani, o suprafaţă diferită: 910 metri pătraţi în declaraţia din iunie 2019 şi 524 metri pătraţi în declaraţia din noiembrie 2019. Este un fals încă nelămurit prin declaraţiile publice ale ministrului”, se arată în moţiune.

PSD: PNL diminuează lupta anticorupție

În opinia social-democraţilor, ”problemele de integritate ale ministrului nu se manifestă doar în declaraţiile sale de avere. ”Ele sunt ridicate la rangul de politică de stat, după cum se poate vedea în viziunea ministrului de reorganizare a Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei”, consideră iniţiatorii moţiunii.

”În loc să întărească lupta anticorupţie, Guvernul PNL o diminuează la maximul posibil, iar acest lucru se vede cu ochiul liber în deciziile ministrului Dezvoltării. În schema de reorganizare a MLPDA, acesta a redus Direcţia de integritate şi anticorupţie a ministerului la un rol minuscul. De la o direcţie cu zeci de angajaţi responsabili cu implementarea Strategiei Naţionale Anticoruptie, atât în cadrul instituţiei, cât şi la nivelul întregii administraţii publice din România, structura de anticorupţie a MLPDA s-a transformat într-un firav compartiment cu una sau două persoane angajate! Astfel, cei responsabili cu integritatea şi anticorupţia au devenit doar nişte umili subordonaţi ai şefilor numiţi politic de ministrul Ion Ştefan. Tocmai în acest sector, unde se derulează peste 15.000 de proiecte de lucrări publice, finanţate din bani publici, româneşti sau europeni, PNL şi ministrul ”Grindă” au găsit de cuviinţă să reducă la minim personalul şi resursele anticorupţie”, mai susţin semnatarii moţiunii.

 

blank