Deputații a respins marţi câteva zeci de proiecte de lege, printre care se numără şi cel privind înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii, introducerea pensiilor speciale pentru aleşii locali sau declararea datei de 10 august drept „Ziua Unităţii Civice”.

Deputații au fost într-o pasă proastă și au respins zeci de proiecte, printre care și pensiile speciale

Astfel, propunerea legislativă iniţiată de fostul lider al PSD Liviu Dragnea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii a fost respinsă marţi de către deputaţi. De asemenea, proiectul care completează Legea 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, declarat neconstituţional şi care presupunea acordarea unei indemnizaţii pentru limită de vârstă primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor Consiliilor judeţene, care îndeplinesc vârsta standard de pensionare, a fost respins.

De asemenea, o propunere iniţiată de fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu Tăriceanu a fost respinsă. Aceasta instituia obligaţia ca un procent de minim 10% din totalul de autoturisme să fie electrice, când autorităţile cumpără anual peste 10 maşini.

Un alt proiect de lege respins vizează statutul controlorului civil de trafic aerian.

Deputații au mai respins proiectul de lege iniţiat de senatorul Liviu Pop care instituie ziua de 10 august ca „Ziua Unităţii Civice”, cât şi propunerile legislative care aveau în vedere înfiinţarea Centrului Muzeal al Locomotivelor în Iaşi şi care introduceau obligativitatea purtării uniformei şcolare de către elevii din învăţământul de stat.

Altă propunere de lege respinsă a fost cea privind reorganizarea ANAF şi care prevedea revenirea la modul de organizare a administraţiilor financiare la nivel judeţean. Un alt proiect respins completează unele acte normative din domeniul sănătăţii şi stabilesc unele incompatibilităţi ale profesiei de medic, medic dentist şi farmacist, modificării vârstei de pensionare a medicilor, introducerea sistemului de telemedicină şi reglementării statutul spitalului republican.

Şi OUG 34/2020 care a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională şi care modifică ordonanţa de urgneţă 1/1999 a privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă a fost respinsă. Actul normativ prevedea majorarea limitelor maxime şi minime ale sancţiunii contravenţionale a amenzii aplicabile persoanelor fizice şi persoanelor juridice, şi stabilea categoriile de sancţiuni contravenţionale complementare pentru nerespectarea măsurilor dispuse.

A fost respins şi proiect care completează Legea 123/2012 care desemna ANRE ca autoritate competentă cu stabilirea nivelului minim al stocurilor de gaze pe care furnizorii trebuie să îl înmagazineze. Alt proiect respins completat OUG 195/2005 privind protecţia mediului în sensul ca persoanele fizice şi juridice să poată administra îngrăşăminte chimice doar dacă deţin un program de fertilizare bazat pe analizele chimice ale solului.

O propunere legislativă respinsă a fost şi cea care privea felul de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, la impunerea unor noi restricţii în ceea ce priveşte regimul materialelor explozive şi la reglementări în domeniul protecţiei animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice.


Citeste si...
SEBASTIAN GHIŢĂ va candida în tandem cu LIVIU DRAGNEA la şefia PSD