Toamna este echivalentă, cel puţin aşa spun poeţii, cu melancolia, cu tristeţea inspirată de ploi monotone, copaci desfrunziţi, lumină puţină. Toamna predispune la pesimism, anxietăţi şi resemnări.
Toamna este și un moment bun pentru a vorbi despre o boală urâtă pe care noi, românii, nu o tratăm ca atare. Este vorba despre depresie. Depresia nu este însă un moft, este periculoasă pentru că tristeţea adâncă şi continuă duce la lipsă de interes faţă de viaţa ta şi faţă de viaţă în general. Pentru că nu doare, depresia este lăsată să-şi facă de cap până când ajunge să te pună la pământ. Studiile arată că, în acest moment, depresia este a patra boală din lume ca incidenţă.
Mai mult decât tristeţe
Tot omul mai e trist câteodată. Viaţa nu e o fericire continuă, dar, când această tristeţe te copleşeşte, când nu mai poţi ieşi din ea, fie că eşti femeie, bărbat, copil sau adult, se cheamă că eşti depresiv. De altfel, specialiştii denumesc depresia „tristeţe patologică“. Culmea e că depresivii nu vor recunoaşte decât foarte rar că sunt bolnavi, iar bărbaţii – mai greu decât femeile. E bine ca prietenii, rudele care simt că e ceva în neregulă să convingă bolnavul să consulte un specialist. Pentru că, da, nu e ruşinos să te duci la psihiatru, ci, dimpotrivă, e semn că ai grijă de sănătatea ta mentală. Există anumite simptome care semnalează clar că tristeţea a depășit pragul depresiei.
Cauză şi efect
Înainte de toate, trebuie să ştim că depresia nu este o simplă stare de spirit, ci un efect al dezechilibrului funcţiilor neurotransmiţătorilor (substanţe chimice care transportă anumite informații către creier şi nervi). Acest dezechilibru este cauzat de mai mulţi factori, de la moştenirea genetică la medicamente, de la diverse afecţiuni la temperament. De pildă, dacă ai moştenit o anumită vulnerabilitate biologică şi eşti supusă stresului continuu ori unui eveniment tragic (probleme financiare extreme, divorţ chinuitor, moartea cuiva iubit), se poate declanşa tristeţea patologică. Mai mult, acele persoane care au mai puţină încredere în ele, care pun prea des răul în faţă, care n-au curajul să facă schimbări sunt expuse unui risc mult mai mare de depresie. Bolile grave, precum accidentele vasculare cerebrale, cancerul, SIDA, sunt factori declanşatori.
Mai puternice
Femeile sunt mai sincere cu ele și mai puternice, neîncercând să ascundă nici faţă de ele însele, nici faţă de alţii faptul că sunt bolnave. Femeile apelează mai repede şi mai cu încredere la specialişti, acceptând atât tratamentul medicamentos, cât şi psihoterapia, în timp ce bărbaţii apelează mai degrabă la „ajutoare“ precum alcoolul sau drogurile. Depresia majoră duce în cele mai multe cazuri la suicid. Dar rata de suicid este mult mai redusă la femei decât la bărbaţi, deși numărul de tentative este mult mai mare. Altfel spus, femeile se exteriorizează mai uşor şi, prin urmare, suportă şi recuperează mai uşor.
Simptome îngrijorătoare
Tristeţe continuă, teamă puternică, nelinişte, un acut sentiment de inutilitate
Pesimism accentuat, fatalism;
Sentiment de vinovăţie, părere de sine proastă
Pierderea plăcerii vizavi de activităţi care până nu de mult aduceau bucurie, inclusiv viaţa sexuală
Tulburări de somn (insomnie sau, dimpotrivă, senzaţie continuă de somn)
Pierderea apetitului şi scădere în greutate
Scăderea energiei, dinamismului, oboseală cronică
Gânduri despre moarte, sinucidere şi chiar tentative de suicid
Neastâmpăr, nelinişte, iritabilitate
Dificultăţi de concentrare, memorare şi de luare a deciziilor.
Depresia nu este lipsa fericirii
Asta spune Andrew Solomon, autorul uneia dintre cele mai complexe cărţi despre depresie, „Demonii amiezii“, lansată în primăvară (şi) la Humanitas. Fără să fie medic sau măcar filosof, așa cum mărturisește, Andrew Solomon a descris într-un mod fascinant experienţa unui depresiv în pragul sinuciderii, experienţa lui. Dar şi pe a altora. Şi numai pe a unora din societăţile bogate (conform multor prejudecăţi, în astfel de societăţi se declanşează mai degrabă bolile psihice), ci şi pe ale altora din Africa tribală sau din Groenlanda, igluurilor. Pentru că, spune el, depresia nu este apanajul prosperităţii, ci al iubirii. „Pentru a fi făpturi care iubesc, trebuie să fim făpturi care cad pradă disperării din cauza unei pierderi, iar depresia este chiar mecanismul acestei disperări.“ Andrew Solomon a reuşit să iasă dintr-o depresie majoră declanşată de eutanasierea mamei sale bolnave de cancer. Şi a descris cu sinceritate căderea, până în pragul sinuciderii, şi apoi urcuşul, greu, înapoi. „Depresia nu se vindecă, spune el, doar se tratează. Medicamente luate la timp, sport, activităţi plăcute.“ Şi, adăugăm noi, povestea aceasta extraordinară este a unui om cu o viaţă în care a încercat totul, care l-a doborât şi l-a ridicat în acelaşi timp. Pentru că depresia e naştere şi moarte, naşterea tristeţii şi moartea fericirii. Dar „depresia nu este lipsa fericirii, este lipsa vitalităţii“: nu mai ai forţă să faci nimic, nu te mai interesează să faci nimic.