Actualitate, Featured

Demisia şefului IPJ Olt, în cazul fetei din Caracal. Ministrul de Interne este acolo

Șefului Poliției Române, chestorul Ioan Buda, a anunțat, vineri, că l-a destituit din funcție pe inspectorul șef adjunct al IPJ Olt, Nicolae Eugen Alexe, în cazul posibilului criminal în serie din Caracal. Pe de altă parte,  ministrul de Interne, Nicolae Moga, a anunțat că va merge la Caracal.

Ministrul de Interne merge, alături de secretarul de stat Gheorghe Nucu Marin, „pentru a se asigura că verificările privind modul în care au acționat polițiștii vor fi efectuate cu celeritate astfel încât eventualele nereguli să fie identificate și să fie dispuse cele mai drastice măsuri împotriva celor vinovați”, potrivit unui comunicat de presă.

La Caracal se deplasează și șeful Poliției Române, Ioan Buda, și șeful Corpului de Control al ministrului, comisar-șef de poliție Ionică Iulian-Vincențiu, potrivit comunicatului de presă.

Deciziile vin după ce mai multe voci au vorbit despre nereguli în intervenția polițiștilor în acest caz. Potrivit procurorului general Bogdan Licu, a durat mult timp din momentul în care a fost identificată adresa suspectului până când a fost făcută percheziția.

Ministrul de Interne merge, alături de secretarul de stat Gheorghe Nucu Marin, „pentru a se asigura că verificările privind modul în care au acționat polițiștii vor fi efectuate cu celeritate astfel încât eventualele nereguli să fie identificate și să fie dispuse cele mai drastice măsuri împotriva celor vinovaț

blank