Featured, Showbiz

Delia și The Motans au dat lovitura. Sute de mii de vizualizări în câteva ore

Artiștii consacrați sunt adevărate rampe de lansare pentru cei care se află la început de drum. Un bun exemplu îl reprezintă Denis Roabes (The Motans), care l-a finele anului trecut a lansat prima lui piesă „Versus”. Acum, The Motans a colaborat cu Delia Matache iar rezultatul este unul de-a dreptul fantastic. Piesa „Weekend” lor a strâns aproape jumătate de milion de vizualizări în câteva ore de la lansare.

”Am avut marea plăcere să o cunoaștem pe Delia și să colaborăm împreună la această piesă.”Weekend” a fost scrisă într-o perioadă un pic mai lungă, dar cred că efortul a meritat. Am încercat să descriu prin cuvinte și să dau culoare emoțiilor pentru care trăim”, a declarat Denis Roabes (The Motans).denis

Şi Delia a fost încântată de colaborarea cu artistul moldovean. ”The Motans este un proiect în care cred foarte mult. Îmi place cum sună şi îmi place să colaborez cu artişti speciali. “Weekend” este o piesă caldă care emană emoţie şi sinceritate. Îmi place foarte mult cum a ieşit şi abia aşteptăm să vi-o aratam!”, a spus Delia.

The Motans este Denis Roabes, un tânăr din Republica Moldova de 27 de ani care a decis să-şi urmeze pasiunea de a compune muzică sub un pseudonim, în urmă cu doar un an.[youtube https://www.youtube.com/watch?v=CjxMLxxw938]

blank