Showbiz, Stiri

Delia Matache, 5.000 de euro să distreze milionarii.

Delia Matache a fost sâmbătă noapte invitatul special la o petrecere care a avut loc într-unul din cele mai cunoscute cluburi din Saint Tropez (Franţa), la care au tras o grămadă de vedete internaţionale.

Foarte ocupaţi cu proiectele pe care le au, Delia Matache şi soţul ei, Răzvan Munteanu, au preferat pentru această perioadă să plece în vacanţe doar prin Europa, unde au îmbinat utilul cu plăcutul.

Astfel, după un sejur în Grecia, acolo unde Răzvan a organizat nunta fiului unui magnat din Vâlcea, iar blonda a susţinut un recital, cei doi s-au distrat, zilele trecute, mai întâi la Cannes, apoi la Saint Tropez.
Delia Matache a fost capul de afiş, sâmbătă noapte, la petrecerea din Nicky Beach, unul din cele mai renumite cluburi din lume, unde de-a lungul anilor au petrecut nume mari internaţionale, precum Barbra Streisand, Jack Nicholson, Robert De Niro, Sean Combs, Elton John, Sting, Beyoncé, Leonardo DiCaprio.

După ce anul trecut i-a impresionat nu doar pe organizatori, ci şi pe Paris Hilton, prezentă la show-ul ei, românca şi-a făcut şi de data aceasta numărul, aşa cum ştie mai bine. Invitaţii au dansat pe mese, iar Delia şi-a mai mărit conturile cu 5.000 de euro.

blank