Featured, International

Degringoladă printre democrați din SUA în legătură cu cursa prezidențială de la Casa Albă

”Din ziua în care a intrat în cursa pentru Casa Albă, Joe Biden a fost considerat marea speranță a elitelor Partidului că va reuși să-i scape de perspectiva unui tur final între Donald Trump și Bernie Sanders. Astăzi însă, aceste elite vor să-l scoata pe Joe din cursă. De ce a devenit Biden o povară?”, se întreabă jurnalistul Pat Buchanan.

Panică printre elitele democrate din SUA pentru cursa prezidențială de la Casa Albă

”Performanțele slabe de la dezbateri și locul cinci obținut la alegerile primare din New Hampshire au arătat limpede că Biden nu va fi nominalizatul partidului pentru alegerile din noiembrie, iar, dacă rămâne în cursă, va sifona voturi care altfel s-ar duce la candidații care ar putea încropi o majoritate și l-ar putea opri pe Sanders.

Panica elitelor democrate este susținută de ultimele evoluții. Cu victoriile populare din primele două alegeri primare, Sanders a unificat aripa stângă a partidului și l-a detronat pe Biden din poziția de favorit pentru nominalizare. Între timp, aripa nesocialistă a partidului nu a reușit să se ralieze în jurul unui candidat și să-l opreasca pe Sanders. Mai mult, aripa nesocialistă este tot mai scindată.

Panică printre elitele democrate din SUA pentru cursa prezidențială de la Casa Albă

Dar nici Sanders nu este lipsit de probleme. Nu doar că a fost anatemizat de elitele partidului, dar nici nu poate să unească aripa stângă, socialistă, câtă vreme competitoarea sa Elizabeth Warren este încă în cursă. Dar, așa cum lui Biden i s-a împlinit sorocul politic, se pare că și timpul lui Warren a expirat – dacă nu se va retrage până la Super Tuesday, pe 3 martie, atunci riscă să fie învinsă chiar în statul ei, în Massachusetts.

Către ce se îndreaptă Partidul Democrat?

Doi candidați, Biden și Warren, sunt în ”fază terminală”. Alți doi candidați, Pete Buttigieg și Amy Klobuchar se luptă să devină o alternativă la socialistul Sanders și riscă să se canibalizeze.

Alți doi candidați, Michael Bloomberg și Tom Steyer, sunt niște miliardari care se vor lupta de Super Tuesday pentru a-l distruge pe Bernie Sanders, care este spaima miliardarilor.

Bloomberg, care a a avut trei mandate de primar al New Yorkului și care pare să fie speranța elitelor democrate pentru stoparea lui Sanders, a investit deja o treime de miliard de dolari în campania sa. A crescut repede în sondaje și poate fi cel mai eficace adversar al lui Sanders, căci se poate autofinanța din avearea sa de 60 de miliarde.

Însa ar trebui să ne așteptăm ca Sanders să piardă cu grație în fața unui plutocrat care își aruncă miliardele în luptă pentru a-l îndepărta de ceea ce cauta de trei decenii – nominalizarea pentru alegerile finale? Ar accepta o asemenea retragere alegătorii lui Sanders, care consideră că au fost înșelați în 2016, ar accepta ei să susțină mai departe un miliardar despre care cred ca i-a privat de o victorie muncită cinstit?

În plus, Bloomberg se confruntă acum cu probleme mari, dacă vrea să pozeze în candidat al minorităților. Au apărut înregistrări cu primarul Mike făcute în 2015, la Aspen, în care vorbea despre tacticile dure împotriva celor de culoare la care ale poliția newyorkeză a recurs în timpul mandatelor sale. ”95% dintre crime și criminali au același modus operandi. Poți să faci o copie xerox și să le-o dai tuturor polițiștilor. Toți sunt bărbați minoritari între 15 și 25 de ani”, a spus Bloomberg. Apoi au venit remarcile făcute de Bloomberg la Georgetown University, în 2008, cand a spus că criza creditelor imobiliare s-aprodus pentru că bancile au dat credite celor săraci, din nou un electorat al democraților.

La alegerile prezidențiale pentru Casa Albă democrații iau 90-95% din votul electoratului de culoare. După revelațiile produse de aceste declarații, se pare că Mike Bloomberg va avea de străbătut un drum foarte dificil”.

 

blank