Featured, Social

Deciziile Guvernului au aruncat in aer Pilonul II de pensii

Reacţie dură a administratorilor fondurilor de pensii private obligatorii, Pilonul II, după adoptarea de către Guvern a OUG prin care li se impune majorarea capitalului cu circa 800 de milioane de euro: este „imposibilă continuarea existenţei Pilonului II dincolo de 30 iunie 2019“.

„Prin acest OUG, Guvernul a pus o bombă cu ceas pentru Pilonul II, iar ceasul arată maxim 6 luni. Cerinţele absurde de majorări de capital de circa 800 milioane de euro, împreună cu opţionalizarea sistemului şi reducerea cu 67% a comisioanelor – mai jos decât oriunde în sisteme similare de pensii private din lume – fac practic imposibilă continuarea existenţei Pilonului II dincolo de 30 iunie 2019″, a declarat sâmbătă, pentru HotNews.ro, Mihai Bobocea, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei administratorilor fondurilor de pensii. Fondurile de pensii private aveau peste 7,19 milioane de participanţi în luna octombrie 2018. Executivul a adoptat vineri, într-o şedinţă de guvern specială, o ordonanţă care impune mai multe taxe pentru companiile din energie şi comunicaţii şi modifică modul de funcţionare a fondurilor de pensii private obligatorii din Pilonul II. Potrivit noilor prevederi, românii care contribuie în prezent la Pilonul II vor putea să opteze ca toată contribuţia lunară reţinută din salariu să fie virată doar spre Pilonul I (pensia de stat), fără să mai continue să participe cu noi sume la Pilonul II (pensia privată obligatorie). Opţiunea se va face prin cerere scrisă individuală, dar doar dacă are cel puţin cinci ani de la înscrierea într-un fond din Pilonul II. În cazul celor care vor alege să nu mai contribuie la Pilonul II, sumele adunate în cont până la momentul depunerii cererii de retragere vor rămâne în continuare în administrarea Fondului de pensii privat respectiv şi vor fi plătite contribuabilului doar în momentul în care va ieşi la pensie. Aşadar, românii care vor decide să se retragă din Pilonul II nu vor primi banii imediat, ci doar când vor deveni pensionari. Potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) consultate de Hotnews.ro, 6,04 milioane de români contribuie la Pilonul Ii de peste cinci ani şi ar putea cere să se retragă. Prevederea care afectează cel mai mult fondurile de pensii private este cea prin care sunt obligate să majoreze capitalul cu sume care în total s-ar ridica, pentru toate fondurile de pensii private onligatorii, la circa 800 de milioane de euro. De asemenea, comisionul de administrare încasat de fonduri este redus de noua OUG. Declaraţiile de vineri seară ale lui Darius Vâlcov, referitoare la prevederile privind Pilonul II „În ceea ce priveşte Pilonul II de pensii, contribuţiile nu au fost reduse, aşa cum unele televiziuni titrau astăzi, contribuţia a rămas în continuare 3,75% şi ne amintim cu toţii cum, anul trecut, când s-a redus această contribuţie, toată lumea spunea că vor fi venituri mai mici. Bineînţeles, Guvernul, ştiind ceea ce spune, a anticipat că vor fi venituri mai mari şi, după 11 luni, veniturile din aceste contribuţii, în 2018, au fost de 7,06 miliarde de lei, comparativ cu 11 luni din 2017, 6,52 de miliarde de lei. Cu alte cuvinte, contribuţia medie pe lună pe fiecare persoană a fost, în 2017, de 153 de lei, iar în 2018 mai mare, de 159 de lei. Nu s-au redus contribuţiile, dar s-au redus comisioanele, după cum urmează: comisionul de administrare de 2,5%, care iniţial trebuia să funcţioneze pentru o perioadă de până la 5 ani, a fost redus de la 2,5 la 1%, în condiţiile în care şi acest 1% se va împărţi între administratorii de fonduri de pensii private, 0,5, respectiv Casa Naţională de Pensii 0,5″, a declarat Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economice al premierului Viorica Dăncilă. Vâlcov a mai spus că celălalt comision de 0,05% pe lună a fost înlocuit cu unul care variază de la 0,02% pe lună până la 0,07% pe lună, în funcţie de performanţa fondului. „Pentru fondurile care au un randament mai mic decât inflaţia, aceste fonduri vor putea percepe un randament (comision, n.r.) doar de 0,02% pe lună. Dacă randamentul va fi mai mare cu un procent faţă de inflaţie, va creşte la 0,03% şi tot aşa, până la 0,07, dacă randamentul va fi mai mare de 4% peste rata inflaţiei. Important de ştiut, că ascultam la o televiziune că, până la urmă, ce au de câştigat românii. Păi, toate aceste comisioane se luau din conturile celor care depuneau aceşti bani. Am văzut şi o analiză, că e vorba de 2,75 lei, 2,25 lei… Vreau să fim mai exacţi. E vorba de 100 de milioane de euro comisioane care s-au încasat în acest an, de aceste şapte societăţi de administrare, care au, în medie, 22 de salariaţi, pentru a şti despre ce este vorba. Li s-a permis administratorilor acestor fonduri să investească în proiecte de parteneriat public-privat”, a afirmat Vâlcov la conferinţa de presă susţinută vineri seară alături de ministrul de Finanţte Eugen Orlando Teodorovici. Totodată, referitor la majorarea capitalului social al admninistratorilor de fonduri de pensii private obligatorii, Vâlcov a declarat că fiecare dintre aceste societăţi este obligată prin noua OUG să ajungă la un anumit capital social, într-un termen de un an de zile. „Totodată, pentru că vorbim de administrarea unor sume imense, vorbim de administrarea a aproximativ zece miliarde de euro, s-a solicitat ca, într-un termen de un an de zile, aceste societăţi să ajungă la un capital social, după cum urmează: dacă administrează fonduri de până la 100 de milioane de euro, capitalul social trebuie să fie 5% din valoarea contribuţiilor administrate, dacă administrează fonduri între 100 de milioane de euro şi 500 de milioane de euro, capitalul social trebuie să fie de 7%, iar peste 500 de milioane de euro, capitalul social trebuie să fie de 10%”, a spus Vâlcov. Iata mai jos articolul din OUG care afectează Pilonul II de pensii (Întreaga ordonanţă este disponibilă în format PDF la finalul articolului) „Art. 81 – Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică si se completează după cum urmează: 1. După litera h) a alineatului (1) al articolului 25 se introduce o nouă literă, lit. h^1), cu următorul cuprins: ”h^1) proiecte strategice de investiţii în parteneriat public-privat aprobate prin hotărâre a Guvernului;” 2. La articolul 30, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: ”(3) Persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul construcţii şi care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 5 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt exceptate de la prevederile alin. (1), în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2028, inclusiv. 3. La articolul 32, după alineatul (5) se introduceun nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins: „(6) O persoană, participantă la un fond de pensii, poate opta, pe bază de cerere individuală, dar nu mai devreme de 5 ani de participare la respectivul fond, sa se transfere la sistemul public de pensii. Fondurile deţinute până la data transferului rămân in contul personal al participantului până la deschiderea dreptului la pensia privată.” 4. La articolul 35, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(1) După aderare sau repartizare, participanţii sunt obligaţi să contribuie la un fond de pensii şi nu se pot retrage din sistemul fondurilor de pensii administrate privat pe toată perioada pentru care datorează contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii, până la deschiderea dreptului la pensia privată decât la cererea expresă a acestora.” 5. La Articolul 60, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(1) Capitalul social minim necesar pentru administrarea unui fond de pensii este echivalentul în lei, calculat şi actualizat în raport cu valoarea contribuţiilor participanţilor, respectiv: a) 5% din valoarea contribuţiilor, dacă aceasta este sub 100 milioane euro; b) 7% din valoarea contribuţiilor, dacă aceasta este între 100 milioane euro şi 500 milioane euro; c) 10% din valoarea contribuţiilor, dacă aceasta este peste 500 milioane euro;” 6. La articolul 86, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: ” (1) Comisionul de administrare se constituie prin: a) deducerea unui cuantum din contribuţiile plătite, dar nu mai mult de 1%, cu condiţia ca această deducere să fie făcută înainte de convertirea contribuţiilor în unităţi de fond, din care 0,5 puncte procentuale din suma totala ce face obiectul operaţiunii financiare efectuată pentru fiecare fond de pensii administrat privat să fie virată la Casa Naţională de Pensii Publice; b) deducerea unui procent din activul net total al fondului de pensii administrat privat, dar nu mai mult de 0,07% pe lună, astfel: 0,02% pe lună dacă rata de rentabilitate a fondului este sub nivelul ratei inflaţiei; 0,03% pe lună dacă rata de rentabilitate a fondului este cu până la un punct procentual peste rata inflaţiei; 0,04% pe lună dacă rata de rentabilitate a fondului este cu până la 2 puncte procentuale peste rata inflaţiei; 0,05% pe lună dacă rata de rentabilitate a fondului este cu până la 3 puncte procentuale peste rata inflaţiei, 0,06% pe lună dacă rata de rentabilitate a fondului este cu până la 4 puncte procentuale peste rata inflaţiei; 0,07% pe lună dacă rata de rentabilitate a fondului este peste 4 puncte procentuale peste rata inflaţiei.”

blank