Actualitate

Decizie ultimatum pentru Grecia: Primește bani doar pe baza unui program de reforme

Grecia are termen până „joi cel mai târziu” să prezinte creditorilor săi reformele dorite pentru a permite reluarea negocierilor asupra unui plan de ajutor financiar, a declarat marţi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, la finalul unui summit al zonei euro desfăşurat la Bruxelles, scrie AFP.
Donald Tusk
Un nou summit extraordinar al UE a fost convocat pentru duminică cu toți cei 28 de lideri din UE.
„Am căzut de acord să studiem urgent dacă este posibil să găsim bazele unui acord”, a declarat Donald Tusk după încheierea acestui summit convocat de urgenţă după victoria votului negativ la referendumul grec din 5 iulie. El a adăugat că cei 28 de şefi de stat şi de guvern se vor reuni din nou duminică pentru a decide asupra unui nou program.
Pe de altă parte, cancelarul german, Angela Merkel, a atras atenţia cu acelaşi prilej că Grecia are nevoie de un program de ajutor pe mai mulţi ani pentru a evita o ieşire din zona euro. 

„Avem nevoie de un program pe mai mulţi ani, care să meargă dincolo de ce discutam acum zece zile”, a declarat Angela Merkel, care aşteaptă „până joi” „propuneri de reformă foarte detaliate” din partea autorităţilor de la Atena. Pe de alta parte, l
iderii europeni au pregătit „un scenariu detaliat” pentru cazul în care Grecia va trebui să iasă din zona euro, a afirmat marţi seară preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care nu mai exclude această ipoteză în faţa negocierilor dificile cu Atena, transmite AFP.
 

„Nu exclud nicio ipoteză”, a declarat Jean-Claude Juncker în cursul unei conferinţe de presă desfăşurate la Bruxelles, precizând că un „scenariu detaliat” a fost pregătit pentru a lua în considerare ieşirea Greciei din zona euro.  „Comisia este pregătită pentru toate eventualităţile”, a insistat el la finalul unui summit de urgenţă al celor 19 şefi de stat şi de guvern care au adoptat moneda unică.

blank