Featured, International

Decizie istorică în Arabia Saudită: Femeile au voie să iasă singure pe stradă

Arabia Saudită a început implementarea unor schimbări anunţate anterior prin care femeile adulte vor avea voie să călătorească fără permisiunea soţilor, taţilor sau fraţilor lor dar şi permisiunea de a exercita mai mult control asupra chestiunilor de familie, conform agenţiei de presă a statului saudit SPA, citată de publicaţia Daily Sabah.

„Departamentele pentru paşapoarte şi ramurile lor administrative din toate regiunile regatului saudit au început implementarea amendamentelor care au devenit lege prin decret regal”, se arată în raportul care citează o sursă a ministerului de interne din ţara arabă.

Vechea lege, acum abrogată, prevedea că femeile trebuie să aibă permisiunea unui bărbat pentru a ieşi din închisoare, dintr-un adăpost pentru femeile abuzate sau pentru a se căsători. Femeile, spre deosebire de bărbaţi, încă nu pot să transmită cetăţenia urmaşilor lor şi nu le pot da permisiunea pentru căsătorie.

Sub sistemul de „tutelă” pe care bărbaţii o exercită asupra femeilor în Arabia Saudită, femeile sunt dependente de „bunăvoinţa” rudelor lor de gen masculin pentru a determina cursul vieţii lor. În anumite cazuri, de exemplu, tinere femei saudite ale căror părinţi au divorţat, nu puteau accepta burse de studiu în străinătate pentru că nu aveau permisiunea taţilor înstrăinaţi pentru a călători.

Femeile saudite care voiau să scape de abuzuri şi violenţă domestică au încercat să atragă atenţia comunităţii internaţionale referitor la supliciul pe care îl îndurau, precum Rahaf al-Qunun, o tânără de 18 ani care a reuşit să ajungă în Canada, ţară care i-a acord azil. Poveştile femeilor fugare au produs o serie de ştiri negative în presa internaţională despre regatul saudit.

Pentru a părăsi ţara, femeile saudite trebuiau să fure telefonul „tutorelui”, să schimbe setările pe aplicaţia guvernamentală prin care să-şi acorde singure permisiunea de a pleca. Mai multe voci de la Washington au cerut Google şi Apple să blocheze complet accesul la aplicaţia respectivă.

 

blank