Actualitate, Stiri, Ultima Ora

DECIZIE FĂRĂ PRECEDENT a Loteriei Naţionale. Extragerile de astăzi şi joi au fost anulate

Loteria Naţională nu va organiza primele două extrageri la jocurile loto din 2015, care ar fi trebuit să aibă loc astăzi şi joi, după ce a rămas fără contractul de administrare a programelor informatice care ajută la extragerea numerelor.

decizie-fara-precedent-a-loteriei-nationale-extragerile-de-astazi-si-joi-au-fost-anulate-289546

Următoarea extragere va avea loc pe 11 ianuarie.

Ministrul Finanţelor Publice, Darius Bogdan Vâlcov, anunţa, în 29 decembrie anul trecut,  că Loteria Naţională nu mai prelungeşte contractul cu firma Intralot, cea care administra soft-urile necesare desfăşurării jocurilor de noroc, după întâlnirea dintre conducerea Ministerului Finanţelor Publice şi cea a CNLR.

„Contractul cu firma Intralot, privind administrarea și gestionarea tuturor jocurilor loteristice, nu se va prelungi. Actualul act adițional, prin care s-a prelungit acest contract, este în vigoare până în data de 31 decembrie a.c. În urma discuțiilor avute, am decis de comun acord cu conducerea CNLR SA, ca aceasta să efectueze demersurile necesare pentru încheierea de contracte cu o parte din subcontractorii Intralot, în vederea asigurării funcţionării sistemului Loto, în continuare, fără nicio modificare. Așadar, contractul cu Intralot încetează în ultima zi a acestui an, iar conducerea CNLR SA m-a asigurat că tragerile Loto nu vor suferi modificări în niciun fel, în urma acestei decizii, acestea efectuându-se în continuare, fără probleme”, a afirmat oficialul MFP.

Totodată, Compania Naţională Loteria Română a început demersurile pentru ca din ianuarie 2015 să asigure funcţionarea întregului sistem prin specialişti proprii. 

blank