Actualitate

Decizie Curte Constituțională: Renunţarea, de către parchet, la urmărirea penală, neconstituţională

Curtea Constituțională a decis că procurorul nu poate renunţa la urmărirea penală, în cazul infracţiunilor care se pedepsesc cu amendă sau cel mult şapte ani de închisoare, dacă el constată că nu există un interes public, prevăzută în Codul de procedură penală, așa cum se stipula în articolul 318 din codul de procedură penală.

Alineatul declarat neconstituțional de Curte prevedea:”În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală când, în raport cu conţinutul faptei, cu modul şi mijloacele de săvârşire, cu scopul urmărit şi cu împrejurările concrete de săvârşire, cu urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii, constată că nu există un interes public în urmărirea acesteia”, prevede primul alineat al articolului 318 din Codul de procedură penală. În conformitate cu același articol, procurorul putea cere, după consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta să îndeplinească una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: „a) să înlăture consecinţele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia; b) să ceară public scuze persoanei vătămate; c) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă; d) să frecventeze un program de consiliere”. Articolul 318 mai prevede, printre altele, că, în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a obligaţiilor în termen de 6 luni sau de 9 luni pentru obligaţii asumate prin acord de mediere încheiat cu partea civilă, procurorul poate reîncepe urmărirea penală. O nouă renunţare la urmărirea penală în aceeaşi cauză nu mai este posibilă.

Curtea Constituţională ia decizii definitive și obligatorii, decizii ale căror motivații sunt emise în termen de 30 de zile.

blank