Actualitate, Featured

Decizie ciudată a Guvernului. Amână cumpărarea Cumințeniei Pământului

Bogdan Grabowski, avocatul proprietarilor sculpturii ”Cuminţenia Pământului”, a declarat că data la care statul român ar fi trebuit să semneze actul de vânzare-cumpărare cu moștenitorii operei lui Constantin Brâncuși a fost amânată pentru 20 decembrie.

„În cursul lunii octombrie, Ministerul Culturii ne-a solicitat să amânăm termenul pentru încheierea contractului de la 31 octombrie la 30 noiembrie. Ulterior, în a doua jumătate a lunii octombrie, ne-au solicitat amânarea acestui termen până la 20 decembrie, aspecte cu care proprietarii au fost de acord. La Camera Deputaţilor se află în procedura de aprobare şi modificarea OUG 10, existând un amendament al Comisiei de Cultură conform căruia dacă nu se strânge întreaga sumă de la populaţie, Guvernul urmează să pună diferenţa până la 11 milioane de euro,” a explicat Bogdan Grabowski, avocatul moştenitorilor sculpturii.

Conform actului de vânzare-cumpărare, statul român va plăti 11 milioane de euro pentru achiziţionarea sculpturii lui Constantin Brâncuşi, indiferent de suma strânsă prin subscripţia publică lansată de Guvern.

Sculptura „Cuminţenia Pământului”, de Constantin Brâncuşi, a fost evaluată, în septembrie 2014, la 20 de milioane de euro. Ea face parte dintr-o colecţie privată şi a fost pusă în vânzare, iar Ministerul Culturii a fost invitat să îşi exercite dreptul de preemţiune.

blank