International

Decizia care pune capăt crizei politice din Germania. Vestea pe care social-democraţii i-o dau Angelei Merkel

Membrii Partidului Social-Democrat (SPD) au aprobat, duminică, noul acord de coaliţie guvernamentală cu Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta), condusă de cancelarul Angela Merkel, potrivit rezultatelor oficiale.

Din cei peste 366.000 de membri SPD care şi-au exprimat votul, peste 66% au votat pentru noul acord cu CDU, fapt care înseamnă continuarea marii coaliţii între cele două formaţiuni, informează Süddeutsche Zeitung şi agenţia de ştiri Dpa.

Peste 78% din membrii partidului de centru-stânga au participat la scrutinul intern.

Cei 464.000 de membri ai Partidului Social-Democrat (SPD) au fost chemaţi să se pronunţe până vineri dacă susţin ori nu prelungirea coaliţiei cu formaţiunea Angelei Merkel.

Surse din cadrul SPD, citate de Süddeutsche Zeitung, au declarat înainte de comunicarea rezultatelor oficiale că majoritatea membrilor formaţiunii de centru-stânga au votat în favoarea prelungirii coaliţiei cu Uniunea Creştin-Democrată.

Rezultatele oficiale ale votului din cadrul SPD au fost anunţate duminică.

În urma deciziei SPD de a continua coaliţia cu CDU, formaţiunea populistă şi antiimigraţie Alternativa pentru Germania (extremă-dreapta) devine cel mai mare partid de opoziţie din Parlamentul de la Berlin.

Potrivit noului acord de coaliţie, Guvernul de la Berlin va cheltui 46 de miliarde de euro pentru creşterea pensiilor, investiţii în locuinţe şi educaţie, aceste măsuri fiind solicitate de social-democraţi.

Parlamentul Germaniei se va reuni pe data de 14 martie pentru a alege noul cancelar, care în mod cert va fi Angela Merkel, acesta urmând să fie cel de-al patrulea mandat al ei în fruntea Guvernului de la Berlin.

Olaf Scholz, liderul interimar al SPD, a declarat că votul a fost „o decizie democratică foarte importantă” pentru Germania, precizând că social-democraţii vor propune în curând şase persoane care să preia ministerele alocate formaţiunii de centru-stânga.

Angela Merkel a salutat decizia social-democraţilor, afirmând că „este o decizie bună pentru SPD şi în special pentru ţara noastră”, informează agenţia The Associated Press.

blank