Actualitate, Stiri

De Sf. Maria, Băsescu a dat marea pe… Harghita! „Am văzut la porţi steagul secuiesc. Oare nu era loc şi pentru cel românesc?”

De Sf. Maria, Băsescu a dat marea pe… Harghita! „Am văzut la porţi steagul secuiesc. Oare nu era loc şi pentru cel românesc?”

Basescu Maria Elena IoanaTraian Băsescu, împreună cu soţia sa, Maria, nu a mai asistat la ceremonia de la Constanţa, dedicată Zilei Marinei, ci a preferat să meargă astăzi în Ardeal.

Președintele Traian Băsescu a participat la slujba religioasă prilejuită de Hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, în județul Harghita, la Izvoru Mureșului.

Cei doi au fost primiți de maica stareță și au fost conduși în fața preoților pentru a asculta slujba oficiată de către Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, Ioan Selejean.

IPS Ioan Selejean, arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, i-a oferit preşedintelui un drapel al României, spunându-i: „Să-l ţineţi sus, să se vadă România până în emisfera de nord”.

Preşedintele a luat drapelul, l-a ridicat, l-a agitat şi i-a mulţumit înaltului prelat pentru iniţiativa de a dărui drapelul românesc credincioşilor prezenţi la slujbă.

La finalul slujbei, Traian Băsescu a spus că pe drum spre mănăstire a văzut la porţi şi drapelul secuiesc, lângă cel al Ungariei, el întrebându-se dacă nu era loc şi pentru steagul tricolor.

„Venind încoace, şi nu numai astăzi – sigur că respectăm mult drepturile fiecăruia, ca la el în casă să facă ce vrea – am văzut la porţi şi drapelul secuiesc lângă cel unguresc, cel al Ungariei. Oare nu era loc şi pentru drapelul României? Nimeni nu spune să nu le pună pe acestea acasă la ei, dacă aşa vor. Dar trebuie să găsim un loc şi pentru tricolor pentru că acesta va fi semnul că ne respectăm unii pe alţii”, a spus preşedintele.

Aproximativ 1.200 de steaguri tricolore au fost împărţite de preoţi participanţilor la slujba de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Izvoru Mureşului, oamenii ridicând apoi steagurile şi cântând „Deşteaptă-te, române!”. Au primit steaguri tricolore de la IPS Ioan Selejean şi soţia preşedintelui, precum şi ministrul de Externe, aflat la ceremonie.

La ceremonia religioasă de la mănăstirea din Izvoru Mureşului au fost prezenţi aproape o mie de oameni, unii dintre ei fiind îmbrăcaţi în costume populare.

De la Izvoru Mureşului, preşedintele Traian Băsescu a plecat la Oarba de Mureş, unde are loc cea de-a treia ediţie a Festivalului Cântecului Popular Patriotic „La Oarba şi la Iernut”.

blank