Simți că este momentul pentru o schimbare în viața profesională, de data aceasta nu către un nou job… Îți dorești mai mult: flexibilitatea unei cariere cu potențialul de a crește odată cu tine, independență financiară sau posibilitatea de a pune în practică o idee care știi că va avea succes.

În plus, ai acumulat experiență în domeniul în care activezi sau simți că ai experiența de business necesară pentru a face pasul următor. Pasul următor firesc este, în acest caz, înființarea propriei companii.

O provocare și o oportunitate în același timp, antreprenoriatul îți va aduce multe satisfacții, care însă vor veni cu foarte multă muncă. Trebuie să te gândești de la început la piața în care vei activa și oportunitățile pe care aceasta le oferă, dar și la finanțare – cel mai probabil la început prin intermediul unui credit pentru firmă, fără garanții-, la un plan de afaceri profesionist sau posibilitățile de creștere pe care le vei avea.

Planul, primul pas către succesul viitoarei tale afaceri

Conform statisticilor însă, mare parte din companiile nou înființate nu trec proba timpului. Aproximativ o treime se vor închide după primii doi ani de funcționare, iar mai mult de jumătate nu vor trece de primii cinci.

Ce poți face pentru ca ideea ta și compania înființată de tine să depășească cu succes primii 2 ani de la înființare, plasându-se în zona pozitivă a statisticilor? Pentru ca munca ta și visele tale să se concretizeze, pentru a avea succes pe termen lung și a crește organic, așa cum ne dorim fiecare dintre noi?

Pornește de la o bază bună, în primul rând. Fă-ți un plan, ajustează-l constant, pentru că va fi fundația succesului tău. Vor urma, desigur, orele lungi de muncă și greșelile inevitabile, dar și bucuria fiecărui succes sau oportunități care te va duce cu un pas mai sus decât te afli în momentul în care începi.

5 pași de parcurs pentru a înființa o afacere de succes

Iată care sunt cei șapte pași ți-i propunem pentru a da o șansă în plus afacerii tale.

  1. Fă o analiză a propriilor capacități, pentru a stabili direcția noului tău business

Un foarte bun punct de pornire este evaluarea motivului pentru care îți dorești să pornești pe cont propriu.

Ești un foarte bun profesionist și poți porni o afacere în domeniul în care ai lucrat deja pentru o bună perioadă de timp?

Ai o pasiune pe care o poți transforma într-un business propriu?

Îți dorești să schimbi total domeniul, având o idee care consideri că va fi bine primită de către public?

Analizează-ți propriile motive, acordându-ți o perioadă pentru a o face – la sfârșitul acesteia vei avea, cel mai probabil, o idee despre direcția către care te îndrepți și care este tipul de afacere potrivit pentru tine.

  1. Validează-ți ideea prin testarea pieței

Care sunt jucătorii din piața pe care dorești să o abordezi? Dar profilul clientului? Este o idee testată, există deja potențiali clienți pentru afacerea ta?

Nu ezita să discuți cu persoane din anturajul tău – de la prieteni la parteneri, fiecare dintre ei îți pot da o idee sau un indiciu în legătură cu posibilul succes al noii tale afaceri.

Fii curios și ascultă cu atenție fiecare opinie, căutând în același timp ceea ce numim tipare, opinii asemănătoare care pot veni în sprijinul ideii tale. Feedback-ul primit va fi prețios, la fel cum foarte importantă va fi și înțelegerea pieței în care vei activa sau al potențialilor clienți.

  1. Parcurge pașii legali pentru a înființa firma
Citeste si...  Fiscul se "pune" pe capul micilor întreprinzători şi le va monitoriza casele de marcat

De la rezervarea denumirii firmei la ONRC la stabilirea codurilor CAEN pe care le vei avea și până la stabilirea sediului social și obținerea aprobărilor necesare, redactarea actului constitutiv și depunerea capitalului social la bancă, fiecare pas este necesar și obligatoriu.

Poți recurge la ajutor profesionist sau poți înființa chiar tu firma, pentru că procedeele s-au simplificat mult în ultima perioadă.

 

  1. Alcătuiește un plan de afaceri profesionist

Este important să ai un plan de afaceri bine pus la punct încă de la început – poți cere ajutorul unui profesionist pentru a-l alcătui sau o poți face chiar tu. Nu uita să incluzi:

  • un sumar executiv care va include descrierea activității companiei, problemele pe care îți propui să le rezolvi și modul în care o vei face,
  • descrierea industriei în care vei activa, cu provocările și oportunitățile sale, dar și o proiecție personală asupra viitorului acestei industrii,
  • strategiile de marketing pe care le vei adopta,
  • analiza competiției,
  • planul de dezvoltare,
  • resursele care îți vor fi necesare – umane, dar și logistice sau financiare

 

  1. Găsește sursele de finanțare pentru afacere

E important să știi încă de la început de unde vor proveni sursele de finanțare pentru viitoarea ta afacere.

Fie că ai deja resursele necesare pentru a demara activitatea sau apelezi la soluții bancare de finanțare, la crowdfunding, la investitorii din categoria business angels sau la fondurile (guvernamentale, europene sau de private equity), este bine să știi de la început care sunt sursele de finanțare pe care te poți baza.

E important și să îți faci temele dinainte – uneori, soluțiile pot veni din două direcții. Băncile, de exemplu, pot acorda credite punte pentru fonduri europene, pentru asigurarea necesarului de finanțare până în momentul în care vei încasa sumele nerambursabile de la autorități. Sau poți obține o scrisoare bancară de pre-finanțare, atunci când proiectul pentru dezvoltarea afacerii tale s-a aprobat și ai nevoie de bani pentru a te apuca de treaba.

Creditul EaSI fără garanții de la Patria Bank: finanțare rapidă pentru afacerea ta

Pentru afacerile cu o vechime de minim un an care își doresc un credit pentru firmă, fără garanții, Patria Bank oferă o soluție simplă și la îndemână: creditul EaSI. Este o facilitate de creditare ce beneficiază de garanție europeană gratuită, așa că nu trebuie să aduci garanții reale pentru a obține acest tip de credit pentru firme noi.

Prin creditul EaSI fără garanții de la Patria Bank poți obține până la 115.000 de lei, pe care îi vei rambursa în rate egale, personalizate.

Poți folosi creditul EaSI pentru firme pentru finanțarea activității curente, dar și pentru investiții, pentru achitarea restanțelor la bugetul de stat sau finanțări în cadrul proiectelor cu fonduri europene (pentru valorile ce depășesc 25.000 de euro se acordă credite diferite).

Un credit avantajos și la îndemână, creditul EaSI fără garanții ar putea fi soluția perfectă de finanțare pentru firma ta nou înființată.