În ultimii ani, am simțit foarte des și brusc nevoia de a face caca. Știu la ce vă gândiți: toată lumea se cacă. Dar nimeni nu se cacă ca mine. Nu mă pot controla – când trebuie să cac, trebuie să mă cac pe loc. Acum. Chestia asta a început prin al doilea an de liceu și s-ar putea să aibă legătură cu decizia mea de a face sex anal cu prietenul meu din vremea aceea, pe care îl voi numi Jay, scrie Zoe R.P., pentru vice.com. Ne tot prostisem, bineînțeles, dar nu făcusem niciodată sex. Nu eram pregătită pentru sex, plus că anticoncepționalele erau scumpe și eram alergică la latex. Și tot mângâindu-mă cu Jay, cum stăteam în poala lui, m-am gândit… și dacă o facem altfel? Jumătate în glumă, jumătate în serios, mi-a spus că sexul anal îți deschide intestinul gros și acționează ca un agent de curățare, grăbind procesul de digestie și ajutând la slăbit. „Și în plus, deja îți place să fii plesnită la fund,” mi-a spus. Ar trebui să menționez că, dacă îl faci corect și sigur, cu delicatețe și mult lubrifiant, sexul anal nu cauzează incontinență. Iar doctorița mea nu mi-a spus că problema mea cu căcarea a fost cauzată de activitățile mele extracurriculare din adolescență – probabil pentru că nici n-am știut cum să-i spun chestia asta încă. Tot ce știu e că la scurt timp după ce Jay și cu mine am început să facem sex anal, am început să-i cer profesoarei voie la toaletă de mai multe ori decât înainte. Pentru un elev obișnuit, nu era mare lucru să aștepte până la pauza de prânz, dar, din păcate, tractul meu digestiv nu era cel al unui adolescent obișnuit de 16 ani… După absolvirea liceului, eu și iubitul meu ne-am despărțit, dar relațiile sexuale care au urmat nu mi-au ajutat deloc tractul digestiv. Dar am devenit tot mai pricepută la inventat scuze. La restaurante mergeam la toaletă între aperitiv și masa principală și apoi încă o dată înainte de desert. Cei cu care luam cina îmi spuneau s-o las mai ușor cu lichidele, le spuneam că simt nevoia să mă hidratez. După cursul de yoga, fugeam înainte ca să ajung prima la baie. Instructorii mei îmi sugerau să respir mai adânc; le spuneam că trebuie să ajung neapărat undeva. La muncă, șeful mă întreba dacă nu pot să aștept pauza; îl mințeam că băusem un suc acidulat în drum spre muncă. Mama îmi sugera grupuri de sprijin pentru bulimici; eu dădeam vina pe o durere de stomac și pe restaurantul mexican unde mâncasem seara trecută. Pe la vârsta de 20 de ani, cred că puteam scrie o carte cu explicații și justificări pentru utilizarea hiperactivă a toaletei. Puteam să mă scot din orice interogatoriu, schimbând subiectul cu experiența unui infractor. Singurele situații din care nu puteam ieși ușor cu scuzele mele erau întâlnirile romantice. Îmi amintesc o anume seară în special. Stăteam la o masă din colț departe de restul lumii din restaurant, cu lumânări care ardeau între noi, ochii lui străluceau, când… deodată… m-a lovit. Mâncasem cam jumătate din farfurie când deja simțeam ceva dubios rău în intestine. Am scos rapid telefonul. „Trebuie să răspund!” am spus, încercând să mă prefac că suna telefonul. Pe drum spre toaletă mi-am dat seama câte scuze din astea va mai trebui să inventez dacă întâlnirile astea vor continua la fel de frumos. Două luni mai târziu, m-a întrebat direct dacă mă duceam la baie să vomit ce mâncasem. I-am spus că nu și am dat vina pentru drumurile despre la baie pe metabolismul meu rapid. S-a obișnuit cu obiceiurile mele. Am început chiar să țin ușa de la baie întredeschisă, ca să vadă că stăteam pe veceu și nu vomitam. (Cred că acum pot spune că suntem un cuplu). Îmi place să cred că mi-a acceptat incontinența așa cum acceptăm toate slăbiciunile partenerului. O să-i spun și doctoriței despre problema mea cât de curând.

Citeste si...  Cele mai tari scene de sex în opinia bărbaților