International, Stiri

Dating Naked. Show de televiziune demenţial: îşi dau întâlnire doar în pielea goală.

Scapi de „textile” şi mergi la întâlnire cu indivizi total necunoscuţi. Asta este ideea noului show de televiziune, „Dating Naked”, la care protagoniştii participă goi-puşcă.

Tineri lipsiţi de inhibiţii s-au înscris deja în reality show-ul care le promite că-şi vor găsi perechea. Celibatari sau decepţionaţi în dragoste, toţi sunt în căutarea dragostei, sunt protagoniştii emisiunii matrimoniale. Ei sunt trimişi în diverse locaţii exotice, iar prima condiţie de participare este să scape repede de haine. „Dating Naked” nu are nici o legătură cu filmele pentru adulţi, ci se adresează persoanelor încrezătoare, care vor să se cunoască aşa cum sunt în intimitate. Nu este permis sexul, însă concurenţii îşi pot săruta şi mângâia partenerele. Singura lor grijă este să nu le fugă privirea spre zonele „fierbinţi”.

Nudiştii îşi curtează viitoarele partenere ca la o întâlnire normală, fără să ţină cont că şi-au dat întâlnire aşa cum au venit pe lume. Experienţa durează o săptămână întreagă, iar participanţii iau masa, se plimbă pe malul mării, pictează ori merg la dans… goi puşcă.

blank